Image default
LifeStyle

Maria Zapca, „vedeta” din Sapanta, si arta ei 100% romaneasca

Dupa o serie de discutii, dezbateri si vizite la fata locului, s-a constatat ca in Sapanta nu doar cimitirul sau casele vechi, din lemn, ramase din pacate foarte putine, trebuie protejate, ci si o alta inestimabila avere, si anume talentul si mestesugul mesterilor populari. Unul dintre „brandurile” Sapantei (caci nu doar marile case de moda se pot lauda cu asa ceva, ci, iata, si arta populara) este Maria Zapca, care tese covoare, face cergi, camesi, zgardane (celebrele „bijuterii” maramuresene  care arata ca niste minunate zgarzi cu margele), costume populare, traistute si cate si mai cate alte lucruri.

Desi casa ei este oarecum pitita pe o strada laturalnica neasfaltata, multi turisti din categoria cunoscatorilor gasesc totusi drumul spre atelierul Mariei Zapca, pe care o pot afla tot timpul anului tesand la „teara” (adica la razboiul mostenit de la mama si bunica ei). Maria Zapca este nelipsita de la targurile mesterilor populari din Bucuresti si din alte orase, ba inca de cateva ori a reprezentat arta populara romaneasca si peste hotare.  Si ca CV-ul ei sa fie complet, trebuie sa amintim faptul ca lucrarile ei au fost folosite de designerul francez Philippe Guilet in colectia de haute couture inspirata din arta populara romaneasca, „100% ro”.

Tot la razboi am gasit-o si noi, cand am navalit in numar mare peste ea, umplandu-i curtea. „Dragu ni-i unde-am venit si cu cin’ ne-am intalnit”, a inceput sa cante mesterul olar Nicolae Diaconu pentru a capta bunavointa gazdei. „Poftiti, poftiti”, ne-a spus tanti Maria, „da’ sa aveti grija sa nu-mi treziti cuconul” („cucon” inseamna copil, atata lucru stiam si noi, astia veniti de la Bucuresti).  Ea ne-a primit in bucataria de vara plina cu policioare de lemn vopsite in culoarea numita „albastru de Sapanta”. Intr-un patut de copil era intr-adevar infasat un cucon, dar era unul de plastic, asta pentru ca Maria Zapca face straie populare si pentru papusi. „Sa nu-mi treziti cuconul”, a mai spus ea, razand.  Ne-am asezat care pe unde am apucat,  apoi a inceput ritualul obligatoriu de la care nu se poate sustrage nici un vizitator al Maramuresului. „No, acum, luati si beti niste palinca curata.” „Chiar curata?” „D’apoi cum altfel? Nu punem noi zahar, ca zaharul costa bani, da’ prunele ne cresc in pomi gratis. Ia uite cati pruni avem, nici nu am apucat sa culegem tat.”  Intr-adevar, gazda noastra avea curtea plina de pruni carora li se rupeau crengile de-atatea roade, plus o livada in spatele casei.

Arta din mama-n fiica

Dupa ce s-a dat pe gat palinca ritualica, tuturor li s-au dezlegat limbile. In timp ce vorbea cu noi, mainile mesteritei nu stateau o clipa. Ba incheia o traistuta, ba tesea alta la razboi, ba ne dadea o demonstratie de facut zgardane. In timpul asta, nu-i tacea nici gura, ci povestea  cum tese ea de micuta si cum a ajuns „vedeta” gratie „intelectualilor de la oras” care-i pretuiesc cel mai mult arta. „La noi in sat toate fetele  tes, de micute  stiu sa coasa, sa toarca. La fiecare casa daca intrati vedeti camera de zestre in care sunt lucrurile facute de mana fetei. Ba chiar si baietii lucreaza, ca nu-i o rusine.  Baiatul o ajuta pe mama lui la teara, face tai, toarce. Toti baietii din sat de la noi torc lana. Stiu sa lege cerga, sa coasa cerga, sa o duca la valtoare („valtoarea ” e o „masina de spalat” naturala care foloseste forta apei raurilor de munte n.r.). Dar cu atat mai mult fetele.

Cu asta se ocupa tate femeile din sat.  Ori cu teara, ori ne indrugam una la alta, ne toarcem lana una la alta…Si eu am invatat foarte de mica vazand-o pe mama. Eu am fost crescuta in casa de mesteri si mama povestea ca, pentru ca era orfana de mica, ea a invatat a coase de la o vecina si la 12 ani, deja facea camesa toata.  Iar eu nu-mi amintesc sa nu fi avut vreodata teara-n casa. Numa’ de Craciun o scoteam si de Pasti. Si vazand-o pe ie si lucrand cu ie, am prins atata de mare drag ca, tre sa spun, spre rusinea mea, ca nici nu mi-am mai continuat scoala. Am fost la liceu pa clasa a noua, da’ intr-a zecea m-am lasat ca era o cooperativa-n sat si ne dadea lana si eu ca sa tes cat mai mult nu mai puteam sa si invat, sa si lucrez, asa ca m-am lasat de scoala. Si stateam tata ziua la teara. Nu ma uram (plictiseam. n.r.) niciodata. Nici acum nu ma urasc, oricat de mult as lucra.  La asta ma ajuta si cantecul. Ca, daca stau prea mult singura la teara, incep a canta ca sa nu ma urasc.”

Orasenii, iubitori ai satului

Maria Zapca a constatat in drumurile ei prin tara pe la targurile mestesugaresti ca cei mai interesati de arta populara sunt totusi orasenii.  „Mi-a placut ca si daca nu au bani sa cumpere, la oras oamenii ma roaga macar sa-i las sa faca poze sau sa-si imbrace copiii. Le e drag portul nostru popular. Unii cumpara pentru serbarile copiilor sau ca sa aiba cu ce sa-i imbrace in zi de sarbatoare. Cu atat mai mult sunt interesati de ceea ce facem noi strainii. Lor le plac mai ales cergile noastre. Omul simplu, de la tara, rade de ele. „De ce-ai mai vinit cu ele-n targ? Cine ti le cumpara?”, zic, si cand colo oamenii  destepti le apreciaza.  Io deja stiu cand vine un om la mine sa cumpere o cerga ca ori e doctor, ori e profesor, ori e ceva intelectual oricum. Studentii vin si ei si cumpara margele, traistute, fetele mai ales, sau ciorapi de lana. Omul de la tara zice ca nu mai suporta lana, ca inteapa, auzi prostie!”

Ca dovada ca orasenii sunt mari fani ai portului popular, Maria Zapca ne-a povestit ca intr-o seara a iesit grabita de la o expozitie de la Muzeul Taranului Roman, fiind imbracata in port maramuresan, si ca s-a urcat asa la volanul masinii ei.  „Am ajuns la Piata Victoriei, unde sunt patru benzi, iar eu trebuia sa ajung pe prima, numai ca era foarte aglomerat. Dar vazandu-ma asa imbracata, toti soferii mi-au facut loc, au claxonat, ba chiar doua masini s-au si luat dupa mine si tinerii care erau in ea imi faceau semne incantati.  Si eu, neatenta, cum ma uitam la tinerii aceia, am trecut pe rosu. Si m-a oprit politia. Da’ cand m-o vazut politaiu’ ase frumos imbracata, m-o iertat. Si io tot ma tanguiam: „Domnu’ politist, apai sa nu-mi iei puncte ca am luat cu nota maxima examenu’“. Si m-o iertat. La Bucuresti m-o iertat, da’ aici in Maramures mi-au dat amenda. Pe-ai nostri nu i-am impresionat…Eu unde ma duc imi port portul meu. Sunt foarte mandra de el si-l duc in tot locul. Ma simt foarte bine in costumul meu de taranca facut de mana mea si-a mamei. Camesa e cusuta de mama, la fel si sumna, ca mama mea era o mestera vestita.”

Din Sapanta la Paris

Despre intalnirea cu designerul Philippe Guilet, Maria Zapca isi aminteste cu mare placere: „Ne-am intalnit prima data in Parcul Cismigiu, la un targ unde eu aveam stand. Apoi a venit si pe la mine pe acasa de cateva ori si mi-a vazut lucrarile. Mi-a dat comanda sa-i fac o tesatura, mi-a zis el cum  vrea sa i-o fac, si a fost foarte multumit. Si i-am facut pentru colectie si margele in care a imbracat o fusta. Era o fusta cu 44 de plise si pe fiecare plisa a aplicat cate un zgardan facut de mine. Mi-a placut foarte mult ce-a reusit sa faca el din zgardanele mele si ce frumos le-a pus in valoare. Cand am fost la prezentarea colectiei la Ambasada Frantei, am ramasa uimita.  Uite asa oameni ne trebuie noua, sa stie sa aprecieze ce e autentic romanesc!”

Am plecat de la casa Mariei Zapca incantati ca, desi unii cartitori considera ca, asa cum s-a nascut, vesnicia se va si sfarsi la sat, atata vreme cat femeile de la tara, ca Maria Zapca, nu-si scot „teara”  din atelier si continua sa teasa, satul romanesc va trai mult si bine.  Ca sa se asigure ca asa va fi, Maria Zapca si-a educat si fiica sa fie „mesterita” asa ca arta populara din Sapanta nu va pieri cu una cu doua.   

 Material realizat de Gapriela Lupu, redcator Romania libera.

Articole similare

30 de lavoare care trezesc efectul “Wow”

Elena Virlan

Iti doresti o baie moderna? Descopera noua colectie de baterii de baie, sisteme de dus si accesorii Teka

casamea.ro

Program de weekend pentru Bucuresti: nu se sta in casa!

getlokal.ro

Lasă un comentariu