Image default
Amenajari case Amenajari Interioare

“Ludovic al XIV-lea” stilul regilor

Tehnicile decorative

Marchetaria (sau tehnica intarsiilor) este o tehnica antica si consta in alaturarea lemnului, de diferite culori si esente, cu alte materiale, pentru alcatuirea unor motive ornamentale (geometrice, florale, figuri umane) dupa un tipar prestabilit.

Tehnica marchetariei metalice “a la Boulle” consta in suprapunerea mai multor placi, de aceeasi grosime, din material cornos si din metal, care se taie simultan dupa contururile unui anumit desen.

In acest fel, se obtin doua parti identice ca forma: una din metal (arama, alama, bronz), iar alta din os sau materiale organice (palisandru – in prima perioada, urmat ulterior de folosirea carapacei de broasca testoasa, in culori naturale sau vospita in rosu purpuriu). Din combinarea celor doua decupaje rezulta doua tipuri de paneluri decorative: primul, si totodata cel mai apreciat, cu fond de material organic si “desen” metalic (numit “en premiere partie”), al doilea – cu fond metalic si “desen” din material organic (numit “en contrepartie”), considerat mai putin pretios.

Efectul obtinut in urma suprapunerilor confera arabescurilor profunzime spatiala, acestea decupandu-se, cu un deosebit efect optic, de pe fondul de abanos al mobilei.

Motivele ornamentale

Sunt tipice pentru aceasta epoca temele favorite ale clasicismului: mastile (reprezentand chipuri umane sau animale fantastice), ingerasi, figurine inaripate, scoici sau frunze de acant.

De asemenea, sunt extrem de raspandite simbolurile monarhiei absolutiste: “L”-urile dispuse in forma de cruce, ori soarele cu raze, precum si o suita de elemente naturaliste, specifice artei franceze, constand in desene cu ghirlande de flori si fructe. Frecvente in epoca si, totodata, specifice esteticii baroce, in general, sunt arabescurile “a la Berrain”, precum si reprezentarile grotesti – decoratiuni de inspiratie romana, dominate de forme vegetale sau fantastice “incrucisate” cu figuri umane, animaliere sau masti.

Articole similare

Dedicat Craciunului!

RL online

Accesorii pentru ferestrele bucatariei. Partea II

Elena Virlan

Solutiile dezvoltatorilor imobiliari

Costel Popa

Lasă un comentariu