Image default
Echipamente si materiale de constructii Solutii Constructive

Eficienta executarii lucrarilor de constructii prin solutii de organizare performante

Principiul fundamental consta in responsabilitate totala in executarea de calitate si la termen a lucrarilor, obiectiv constant al oricarei firme care isi propune sa reziste in competitia extrem de acerba.

Aceasta se traduce prin: implementarea de noi tehnologii, grad ridicat de mecanizare, utilizarea de echipamente tehnologice performante, fiabile, cu intretinere si reparare impecabile, forta de munca calificata.

Tocmai de aceea, adoptarea unor solutii de organizare adecvate pentru executarea lucrarilor, cu controlul strict al raportului calitate/cost si, evident, cu multumirea beneficiarilor este extrem de importanta in indeplinirea cu eficienta sporita a obiectivelor firmei. Toate acestea sunt foarte importante pentru firma care doreste sa desfasoare o activitate indelungata si sa-si sporeasca valoarea propriului sau impuls spre perfectionare.

Prin obiectivele firmei, importanta ce trebuie acordata organizarii proceselor tehnologice specifice lucrarilor de constructii isi are explicatia in intelegerea faptului ca, in ultima instanta, la performante tehnice si economice comparative pentru doua lucrari de constructii asemanatoare, factorul esential de decizie in aprecierea acestora este modul in care au fost realizate, reflectat in productivitate, consumuri materiale si energetice. Iata motivul pentru care organizarea lucrarilor din constructii, repercutata in implementarea noilor tehnologii si a gradului inalt de mecanizare, s-a bucurat de o atentie sporita din partea departamentelor de conceptie din firmele consacrate atat pentru modernizarea propriilor procese, cat si a celor din domeniul fabricarii echipamentelor tehnologice.

Perfectionarea lucrarilor de constructii isi propune, printre altele, asigurarea unei calitati ridicate a lucrarilor realizate, care sa permita o participare eficienta si economica a firmei in sectorul constructiilor. Calitatea lucrarilor, asigurarea unei productivitati ridicate, reducerea consumurilor specifice, reducerea emisiilor poluante, toate constituie cerinte importante care se pun astazi unei firme de constructii. Insa si notiunea de firma – sau forma a sa – capata noi semnificatii, noi viziuni. Nu toate firmele de constructii isi desfasoara activitatea pe baza unei strategii si a unui enunt de misiune. In acest cadru, unele obiective care ar trebui realizate in procesul de perfectionare merita a fi amintite tocmai prin larga lor posibilitate de adaptare la organizarea superioara a executiei lucrarilor, la valoroase generalizari privind activitatea productiva inovatoare.

In cele ce urmeaza, fara a ne angaja intr-o larga prezentare a tuturor problemelor legate de perfectionarea lucrarilor de constructii, ne vom axa cu precadere pe redarea a cinci solutii, de mare insemnatate, in ceea ce priveste eficientizarea lucrarilor (aplicate cu multi ani in urma, in tarile dezvoltate), care, in aceasta perioada, ar trebui sa-si gaseasca o utilizare deosebit de larga.

5 solutii privind eficientizarea lucrarilor:

  • organizarea, planificarea si programarea executiei lucrarilor (calendare de activitati-planificatoare, diagrame de management al proiectelor, grafic GANTT, PERT/CPM combinat si secvente de timp);
  • introducerea de noi tehnologii, inchirieri sau achizitii de echipamente tehnologice performante;
  • cresterea gradului de mecanizare a lucrarilor de constructii;
  • calitatea lucrarilor executate;
  • analiza stadiului si a evolutiei lucrarilor folosind metodele cercetarii operationale.
Material realizat de Dr. ing.Ioan PETREA si Ing.Carmen NECULA

IRIDEX GROUP CONSTRUCTII BUCURESTI

Mai multe informatii gasiti in numarul de septembrie al Revistei de Unelte si Echipamente.

Articole similare

Locuinta P + 2 E 0710

RL online

Ce trebuie evitat atunci cand se realizeaza acoperisul casei

RL online

Avantajele unei case realizate pe structura de lemn

Simona Popa

Lasă un comentariu