Image default
Amenajari apartamente Amenajari Interioare

Decor proaspat pentru Paste

Ne-a placut sa cream acest decor, asa ca suntem fericiti daca te va inspira! Vrem sa credem ca am reusit sa-ti inducem aceasta stare unica, pe care doar venirea primaverii ti-o poate da.

Am dorit sa iti sugeram cum sa-ti amenajezi un colt din living, pentru a fi gata sa-ti primesti prietenii la o ceasca de cacao cu lapte si o felie de cozonac aburind, abia scos din cuptor. Este o solutie pe care o poti adopta si in cazul in care locuiesti la bloc si nu beneficiezi de propria gradina.
Romantismul si poezia pe care le degaja camera in care am alcatuit acest decor sunt evidente – finisaje albe sau gri deschis, accente discrete de auriu. Insa, cum am dorit un cadru vesel, care sa emane fericire si bucurie, am mizat pe culori. Ne-am gândit ca nimic nu se compara cu verdele proaspat al vegetatiei si cu nuantele dulci ale florilor rosii, galbene, oranj sau roz, pe care Zâna Primavara ti le pune la dispozitie in preajma Pastilor si pe care parca nu te mai saturi privindu-le. Un curcubeu care iti umple sufletul de pofta de viata!
Pe acest efect am contat si noi: am adus in cadru multe plante cu flori in toate culorile. Dat fiind momentul in care am aranjat acest cadru, am ales plante in ghivece. Insa, in preajma sarbatorii Invierii Domnului, cu siguranta vei gasi o multitudine de lalele, narcise, zambile si alte flori specifice anotimpului, care iti vor umple casa de miresme fermecatoare si de culoare.
La fereastra am pus o draperie cu pattern floral multicolor, care sa sporeasca veselia; am legat-o cu o ghirlanda din pâsla stantata ce reprezinta un sir de iepurasi, asortata la o coronita din flori din acelasi material.
O fata de masa rosu-aprins va atrage toate privirile si va pune in evidenta platoul cu oua incondeiate, farfuria cu cozonac, cosul impletit in care se afla sticla de vin si ghivecele albe, inundate de verdeata si flori. Si pentru ca te joci de-a primavara, prinde de fata de masa fluturasi-decor, cât de multi poti. Efectul este garantat!
Alege figurine din ceramica sau lemn pictat care sa aminteasca de Pasti si de primavara: iepurasi, gainuse, cocosi.
Important: in cachepot-uri inedite (poti folosi recipiente din alama, cesti, sosiere etc.) ascunde mici ghivece cu iedera. Aceasta va invalui decorul cu bratele ei dragastoase si iti va da impresia ca esti in mijlocul gradinii sau pe terasa, nu in living.
Decorul este gata! Instaleaza-te comod in balansoar, savureza o ceasca de cacao si asteapta-ti prietenii. Cu siguranta, vor fi incântati de surpriza pe care le-ai pregatit-o.

Styling: arh. Mugur Kreiss, [email protected]

Articole similare

Sanctuarul zen al Shakirei

Georgiana Sfarlea

Despre cat de utila este o masina de tocat carne si cum o alegi pe cea mai buna

casamea.ro

Casa de pe deal

Elena Virlan

Lasă un comentariu