Image default
Amenajari Exterioare

Cum să transformi un garaj în magazie

Atunci când ai maşină, garajul este un must have, tot aşa cum o magazie este o necesitate pentru o grădină cultivată.

Proprietarul acestui garaj s-a gândit să încorporeze două utilităţi sub acelaşi acoperiş: garaj şi magazie pentru uneltele de grădinărit. Amenajarea a implicat investiţii relativ mici şi schimbări minore. Concret, a turnat beton pe podea, obţinând o suprafaţă practică şi uşor de întreţinut. Apoi a vopsit pereţii, tavanul şi tâmplăria.

“Furând” câteva idei de amenajare a bucătăriei, a utilat un colţ al garajului cu un corp de mobilier cu blat din granit şi chiuvetă, creând o zonă practică pentru diverse activităţi: tăierea florilor, pregătirea răsadurilor, spălarea mâinilor de noroi etc. Deasupra blatului a montat două poliţe mari pentru păstrarea ghivecelor.

De asemenea, a confecţionat un dulap deschis din scânduri groase care servesc la depozitarea mărunţişurilor casnice, care nu aveau loc în bucătărie şi debara. Având roţi, acest corp este mobil şi poate fi mutat în orice colţ al garajului, atunci când este nevoie.

Pe peretele opus a montat câteva şipci în perete care joacă rolul de cuiere pentru ustensilele de curăţat şi uneltele de grădinărit. Astfel, acestea nu mai stau îndosite în spatele casei sau într-un colţ al grădinii, ci protejate de intemperii şi la îndemâna utilizatorilor.

Majoritatea unităţilor de depozitare sunt handmade (vezi galeria foto), deci n-au implicat investiţii financiare, ci doar imaginaţie şi simţ practic. Pe scurt: o idee isteaţă de a valorifica spaţiul mort al garajului prin integrarea unei magazii. Grădinarii ştiu cât e de necesară.

 

Sursa foto: www.countryliving.com

Articole similare

Idei si solutii de amenajare pentru gradini mici. Partea a II-a

Elena Virlan

Amenajări grădini – Află cele 5 motive pentru care specialiștii recomandă piatra

comunicat de presa

7 stiluri de amenajare pentru livingul din grădină

Elena Virlan

Lasă un comentariu