Image default
Amenajari apartamente Amenajari Interioare

Cum să introduci tema nautică în amenajarea băii

Dacă eşti pe punctul de a-ţi reamenaja baia folosind o temă decorativă de sezon, îţi propunem stilul nautic.

Pe lângă faptul că are un farmec incontestabil, un decor în stil nautic este uşor de realizat. În lunile de vară, magazinele de home & deco oferă o gamă largă de accesorii şi decoraţiuni în stil marin din care poţi alege.

Dacă fundalul băii este neutru, o decorare simplă şi rapidă o poţi face prin utilizarea textilelor în culori specificie stilului nautic (alb, albastru, roşu, nisipiu etc.). Prin adăugarea unor decoraţiuni în ton (bărcuţe, scoici, stele de mare, pietre etc.), obţii decorul dorit în mai puţin de o zi.

Dimpotrivă, o renovare completă a băii îţi permite şi înlocuirea finisajelor cu altele în stil marin. În acest context, un aspect important îl reprezintă tipul băii şi al locuinţei. De exemplu, baia unui apartament de bloc este restricţionată de dimensiuni şi stilul modern al locuinţei. Însă chiar şi aici se pot găsi soluţii pentru a crea un decor captivant în stil marin. De exemplu, peretele de deasupra căzii poate fi acoperit cu o imagine printată reprezentând un peisaj nautic, iar accesoriile de baie pot fi alese în două culori contrastante: albastru şi roşu, bleu şi galben etc.

Însă într-o casă pe pământ poţi aborda foarte multe stiluri de amenajare care să includă tema marină. În acest caz, te poţi inspira din căsuţele de vacanţă construite pe plajă (amenajate în diverse stiluri – vintage, rustic, country etc.), dar în care se regăseşte tema marină.

De exemplu, într-o casă rustică, baia poate fi finisată cu lemn în nuanţe naturale şi utilată cu mobilier din răchită. Tema nautică se poate regăsi la accesoriile textile cu imprimeuri reprezentând vieţuitoare acvatice.

Lemnul este un material foarte versatil, care se poate utiliza cu succes şi în băile vintage. O podea sau un lambriu din lemn vopsit în alb cu aspect antichizat va fi de mare efect.  Pe acest fundal se pot adăuga accesorii în diverse nuanţe de albastru sau bleu.

Într-o căsuţă de vacanţă poţi merge chiar mai departe, oferind băii un aspect rudimentar, ca în imaginea de mai jos:

Practic, tema nautică poate fi introdusă în orice tip de baie, chiar şi în cele de lux. De exemplu într-o baie glamour, se pot insera elemente din sticlă (albe, albastre, turcoaz, bleu), textile albe imaculate, accente aurii sau negre prin mici decoraţiuni.

Important e ca decorul să conţină elementele şi culorile specificie stilului nautic, care creează acea atmosferă relaxantă şi reconfortantă.

Sursa foto: www.housetohome.co.uk

 

 

Articole similare

Casa cu mușcate: estetică tradițională, confort modern

casamea.ro

Bucatariile mici au nevoie de spatiu

Elena Turcu

Sandwich maker-ul sau soluția pentru sandviciuri delicioase

casamea.ro

Lasă un comentariu