Image default
Echipamente si materiale de constructii Solutii Constructive

Cum intretinem acoperisul?

O prima operatiune consta in verificarea anuala a acoperisului. Trebuie sa observati daca se schimba ceva la culoare, in calitatea materialului din care este facut si daca au aparut fisuri in zonele in care invelitoarea este strapunsa de cabluri electrice, cosuri de fum etc. In cazul in care aveti foarte aproape de casa copaci ale caror frunze, seminte sau fructe ar putea bloca jgheaburile, trebuie sa verificati starea acoperisului la trecerea de la un sezon la altul.

O atentie deosebita trebuie acordata tiglei. De aceea este nevoie sa achizitionati sisteme si accesorii de protectie si siguranta pentru acoperisurile din tigla ceramica. Unul dintre aceste accesorii este folia armata. Este folosita in mod obligatoriu la acoperisurile mansardate, precum si la cele nemansardate. Rolul acesteia este sa impiedice patrunderea vaporilor de apa in stratul de termoizolatie.

Sectiunea de ventilare dintre tigla si folie (ventilata la coama si streasina) impiedica incalzirea excesiva a acoperisului pe timp de vara, in timp ce sectiunea de ventilare dintre folie si stratul de termoizolatie elimina condensul care a patruns prin termoizolatie. Atentie, insa! Folia odata asezata nu se va expune intemperiilor mai mult de patru sau cinci saptamâni.

La acoperisurile cu  termoizolatie  este foarte importanta protectia acesteia impotriva  patrunderii condensului din interior sau a umiditatii din exterior. Totodata, trebuie asigurata si ventilarea termoizolatiei, iar acestea pot fi satisfacute prin utilizarea foliei anticondens.
Printre avantajele utilizarii acesteia se pot enumera montarea direct pe termoizolatie, astereala, faptul ca nu este necesara existenta sectiunii de aerisire intre folie si termoizolatie,  posibilitatea maririi grosimii termoizolatiei. Mai mult, la coamele orizontale sau oblice, la dolii poate fi trecuta fara intrerupere pe un alt plan al acoperisului, iar realizarea structurii este simpla, posibilitatea erorii fiind foarte redusa.

Un alt accesoriu necesar pentru intretinerea acoperisului este banda adeziva universala. Are o lungime de 25 m si o capacitate de lipire foarte buna. Poate fi utilizata la imbinarea sau repararea tipurilor de folie, poate fi utilizata la imbinarile hidrofuge, pentru etansarea imbinarii dintre capriori si contrasipci. Exista si benzi de etansare horn/perete cu ajutorul carora pot fi realizate usor imbinarile dintre acoperis si horn sau perete.

In ceea ce priveste sistemele si accesoriile de siguranta si parazapada, exista urmatoarele solutii: taietoare de zapada metalice asezate pe acoperis, care impiedica alunecarile de zapada de pe invelitoare, garnituri grilaj parazapada care impiedica alunecarile de zapada de pe acoperis de-a lungul stresinii, garnituri de sustinere grilaj parazapada, trepte de siguranta si suport treapta care asigura accesul usor si sigur pe acoperis etc.

De asemenea, exista o serie intreaga de accesorii care cresc calitatea utilizarii si intretinerii acoperisurilor, cum sunt tigla plexi, care asigura iluminatul podului, precum si elementele de ventilare.

Articole similare

Proiect de casă mică doar cu parter

Elena Virlan

Pisica Hello Kitty, protagonista unei inedite colectii de usi de interior

RL online

Cum se termoizoleaza peretii caselor de lemn

casamea.ro

Lasă un comentariu