Pasiunea pentru design interior nu aparține doar arhitecților și designerilor. Iubirea pentru frumos este caracteristică tuturor celor care vor să facă din casa lor o oază de liniște și bunăstare. Amenajarea camerei de zi implică multă atenție la detalii. De asemenea, poate ridica numeroase probleme atunci când decizi să organizezi totul pe cont propriu. Fiindcă este zona din casă care va găzdui cel mai mare număr de persoane, trebuie aranjat cu bun gust. Totodată, trebuie să aibă și o amprentă personală pentru că aici te vei retrage când ai nevoie de liniște sau relaxare. Piesele de mobilier trebuie selectate cu interes atât în funcție de tipul locuinței, cât și de tendințe.

Cum să amenajezi livingul ca să nu te plictisești niciodată?

De când a apărut pandemia, sufrageria a început să capete o valoare bivalentă. Înainte avea un singur scop – să găzduiască petreceri și să fie locul destinat clipelor de relaxare în familie. Acum, însă, a devenit și spațiul de lucru al celor care lucrează remote sau hybrid. Așadar, este potrivit să fie amenajat în stil modern pentru a îmbina aspectul elegant cu zona practică și organizată.

Canapeaua este piesa de mobilier centrală a livingului, așadar trebuie aleasă în mod atent, în conformitate cu spațiul util.

Acordă atenție cromaticii – canapeaua nu va trece neobservată, așadar ai în vedere să creezi armonie vizuală atunci când o alegi. Poți opta pentru canapele în culori pastelate sau în nuanțe neutre. Aici va trebui să ții cont să fie compatibilă cu schema cromatică a încăperii.

Fii atent/ă la dimensiuni – pornind de la măsurile camerei, alege canapeaua potrivită. Aici nu este recomandat să crezi în dragoste la prima vedere, deoarece este posibil să te păcălești. Măsoară bine spațiul înainte de a te decide cu privire la piesa cu care vrei pleca acasă. Poți opta pentru canapele fixe sau colțare ori pentru cele extensibile.Ține cont de cât loc este nevoie în funcție de așezarea canapelei în cameră.

Contează materialul? Poate și tu te-ai întrebat adesea înainte să începi renovarea sau amenajarea livingului. Răspunsul este afirmativ, deoarece vrei să te bucuri de piesele de mobilier pe termen lung. Uită-te și la umplutură, nu doar la materialul din exterior. Optează pentru cele care au tapițeria în conformitate cu standardele în vigoare și sunt certificate OEKO-TEX.

După ce îți faci o schiță cu privire la canapeaua ideală, poți începe să te gândești și la obiectele decorative.Pentru a evita monotonia, adaugă o pată de culoare în cameră, dar și lucruri care te definesc.Dacă îți place muzica, poți crea un decor din viniluri. Iubești florile? Atunci adaugă câteva ghivece sau mizează pe plante ornamentale.

Canapeaua în living – de ce detalii trebuie să mai ții cont?

Dacă faci parte din categoria celor petrecăreți, la care se adună toată gașca de prieteni, atunci îți poți îndrepta atenția către canapele extensibile. Alegerea de față va veni la pachet atât cu un design aparte, cât și cu funcționalitatea de care ai nevoie. Majoritatea acestor canapele au încorporate și o ladă pentru depozitare cu o dimensiune optimă.

De asemenea, variantele extensibile reprezintă o variantă potrivită și pentru familiile cu copii sau cei care dorm adesea în sufragerie. Se integrează perfect atât într-un apartament, cât și în garsonieră sau în livingul unei case.

Variantele de colțare extensibile pot reprezenta și ele o soluție pentru stilul minimalist. Pentru cei care sunt adepții simplității sunt potrivite cele în formă de “U”. Astfel, scapi și de grija fotoliilor și bifezi o parte considerabilă a camerei de zi. În cazul în care beneficiezi de un living pătrat sau dreptunghiular, poți merge la sigur cu integrarea unui colțar.

Te caracterizezi drept o persoană care iubește opulența și vrea să atragă mereu privirile admiratorilor? Dacă ai răspuns pozitiv, înseamnă că și livingul trebuie să fie pe măsura așteptărilor tale. Uimește-ți invitații cu piese decorative masive. Include o bibliotecă, perne decorative, un candelabru, o oglindă și un șemineu. Le poți integra pe toate sau ai posibilitatea să optezi doar pentru câteva dintre ele. Selecția se va face în funcție de spațiul rămas liber și dimensiunea camerei.

Atunci când vine vorba de canapele, alegerile sunt nelimitate și la fel și modalitățile de asortare cu decorațiunile. Însă, cel mai important sfat în materie de design interior este să te rezumi la strictul necesar și să cumperi calitativ. Ulterior, dacă rămân spații goale și simți nevoia să aduci un suflu nou încăperii, o poți face. Pentru a te bucura de o atmosferă plăcută în living, nu uita să aerisești constant locul. Dacă simți nevoia să fii creativ/ă poți decora sufrageria în funcție de tematica sezonului.

Canapeaua este doar o piesă de mobilier, însă starea de bine vine din interiorul tău. Gândește pozitiv și trăiește din plin fiecare experiență!

Related posts

Cum poti sa elimini mirosul neplacut al mobilei din casa ta

Adina Meyers

Holul poate fi un spațiu foarte prietenos

Adina Meyers

Avantajele utilizarii albului in amenajarile interioare

Adina Meyers