Image default
Calatorii LifeStyle

Credinte, traditii si obiceiuri de Paste. Partea I

Dincolo de semnificatia strict religioasa, Pastele este asociat cu nenumarate obiceiuri si credinte care se transmit din generatie in generatie, sporind farmecul si frumusestea acestei sarbatori an de an.

Pastele, asa cum numesc crestinii sarbatoarea Invierii lui Hristos, isi are originea in cuvantul ebraic pesah, care inseamna trecere. Pastele evreilor marca trecerea poporului ales prin Marea Rosie, din robia Egiptului, in pamantul fagaduintei, Canaan. Spre deosebire de acesta, Pastele crestinilor semnifica sarbatoarea Invierii Domnului, dupa al carui model se spune ca vor invia toti crestinii.

O serie de preparate se identifica aproape complet cu sarbatoarea Pastilor. Printre acestea se numara alimentele realizate din carne de miel (de exemplu, drobul sau friptura de miel), ouale rosii, cozonacul si pasca. Aceasta din urma este dusa la biserica intr-un cos anume pregatit pentru Pasti. Dupa sfintire, pasca dobandeste puteri purificatoare, la fel ca anafura. Tot in cosul care se duce la sfintit, femeile pun oua rosii, cozonac, drob, branza, prajituri etc. Odata sfintite, acestor alimente li se atribuie puteri vindecatoare.

Articole similare

Cangurul te invita la concurs

comunicat de presa

“Reteta preferata”: oua vopsite cu foi de ceapa

casamea.ro

Pe o piata in scadere, in 2013, o crestere impresionanta: 20,6% pentru KLUDI Romania

casamea.ro

Lasă un comentariu