Image default
Echipamente si materiale de constructii Solutii Constructive

Cele mai eficiente sisteme de încălzire

Pentru că iarna bate la uşă, iar vremea rece îşi face tot mai simţită prezenţa, vrem, nu vrem, trebuie să ne gândim la cum ne vom încălzi în următoarele luni. De aceea, ar fi bine ca, atunci când alegem sistemul de încălzire a locuinţei, să nu avem în vedere doar partea financiară, ci şi câteva aspecte tehnice. În felul acesta, vom fi siguri că nu vom arde banii fără folos.

Toţi ne dorim ca în sezonul rece să avem un sistem de încălzire funcţional, care să ne asigure confortul termic necesar, iar randamentul să fie cât mai bun, fără ca acest lucru să presupună costuri ridicate. Totuşi, alegerea sistemului de încălzire nu trebuie făcută doar din perspectiva preţului. Este indicat să ţineţi seama şi de criterii precum necesarul de energie al locuinţei raportat la suprafaţa acesteia, gradul de izolare termică, randamentul şi siguranţa în exploatare. În afară de sistemele de încălzire tradiţionale, pe piaţă se găsesc şi altele, mai eficiente şi cu un randament mai bun.

Care sunt acestea şi caracteristicile lor le găsiţi în ediţia de noiembrie a revistei Casa Mea.

 

 

Articole similare

Proiect de casa mica, moderna, cu terasa: 60 de mp, P

Elena Virlan

Pavilioanele, un accesoriu chic pentru gradina

Anca Ghiorghiu

Casa realizata din prefabricate

Elena Virlan

Lasă un comentariu