Image default
Amenajari case Amenajari Interioare

Cea mai scumpa casa din lume

Atunci cand vorbim despre cele mai scumpe case din lume, multi dintre noi le asociaza cu imaginea unor resedinte ample, cu elemente clasiciste, intinse pe vaste domenii. Nu acelasi lucru il putem spune despre casa din fruntea listei care este un bloc de 27 de etaje, in inima Mumbaiului.

Turnul are mai bine de 37 de mii de metri patrati, toti pentru uzul unei singure familii de 6 persoane. Paradoxal, pentru intretinerea locuintei, au fost angajati peste 600 de oameni. Intr-o suprafata atat de mare ne asteptam sa gasim functiuni (uneori exagerate) pe care o casa obisnuita nu le are.

Fiecare membru al familiei are propria lui sala de sport, aflata in cele 2 etaje care alcatuiesc centrul de sanatate al casei. Cu toate acestea, piscinele , spa-urile si jacuzzi-urile nu se afla in acest centru, ci sunt distribuite in diferitele etaje ale turnului si nu sunt singurele modalitati de petrecere a timpului liber in casa Antillia. Zgarie-norul are o sala de cinema cu 50 de locuri si bar, precum si o sala de bal.

De fapt, din toata suprafata de peste 37 de mii de metri patrati, spatiul ocupat de camerele familiei este sub 3300 metri patrati. In aceste conditii, numai cele 160 de masini folosite sau colectionate de familie au rezervate 6 etaje de parcare si un etaj pentru service auto. Accesul facil in turn se realizeaza, in plus, prin cele 9 lifturi si 3 piste de aterizare pentru elicoptere.

Fiind inspirata din gradinile suspendate ale Babilonului, imensa locuinta are 4 etaje de gradini in aer liber, iar inspiratia din insula pierduta a Antiliei, cea care ii da si numele, se materializeaza prin modul nefericit in care se integreaza in peisajul dezolant al saraciei Mumbaiului.

Despre cum este sa locuiesti in 27 de etaje, insa, nu va poate spune nici macar proprietarul exageratei resedinte, afaceristul indian Mukesh Ambani deoarece familia sa inca nu s-a mutat acolo, chiar daca locuinta este terminata de aproape 3 ani. Motivul, aproape halucinant dupa o investitie de 1 miliard de dolari, este acela ca resedinta nu are suficiente ferestre spre est, lucru care, conform credintei indiene, poate aduce ghinion.

Trebuie sa recunoastem ca excesele imobiliare nu ne fac sa suspinam de admiratie, iar Antilia se incadreaza, evident, in aceasta categorie. Cu toate acestea, ne plac finisajele contemporane, foarte frumos executate, ale exteriorului.  

Articole similare

Ciuta Diana

RL online

2 idei de decorare pentru iubitorii de pisici

Elena Virlan

Cum poti sa ai un cinematograf chiar la tine acasa

casamea.ro

Lasă un comentariu