Image default
Amenajari case Amenajari Interioare

Case în stil Provence

Stilul Provence este unul dintre cele mai frumoase şi elegante stiluri care s-au făcut recunoscute şi apreciate peste tot în lume.

Stilul Provence este de fapt stilul rustic francez, specific zonei Provence, de unde îi vine şi numele. Superba regiune Provence se află în sud-estul Franţei, între Marea Mediterană, Valea Ronului şi Italia.

Foarte mulţi asociază această regiune cu lanurile întinse de lavandă. Câmpurile de lavandă au inspirat numeroşi designeri şi producători de accesorii şi decoraţiuni pentru casă, nuanţele suave ale acestei plante regăsindu-se la multe elemente de decor.

Frumuseţea caselor în stil Provence este dată de detaliile arhitecturale şi stilistice: bârne, ferestre cu obloane, pereţi finisaţi cu piatră, pardoseli din materiale şi în culori naturale, mobilier robust şi confortabil, care-ţi creează senzaţia de trăinicie şi stabilitate. În ceea ce priveşte paleta de culori, aceasta porneşte de la tonuri plăcute de lila, crem, roz pal, verde mentă şi până la nuanţe de pământ, cum ar fi bej şi maro.

Specialiştii în design interior împart stilul Provence în stilul rustic francez din zona de munte (zona munţilor Alpi) şi rusticul francez din zona coastei mediteraneene. Desigur, acestea au foarte multe elemente în comun în ceea ce priveşte materialele de construcţii şi finisaj (piatră, teracotă, obloane din lemn, şemineuri din piatră, pergole din lemn etc.). Diferenţe notabile există mai degrabă la mobilier, accesorii textile şi culori. Rusticul din zona de munte se axează pe mobilier din lemn natur, textile simple, în culori deschise şi cu imprimeuri discrete, iar rusticul de mare se concentrează pe materiale cu modele bogate, în culori mai vibrante (albastru, turcoaz etc.).

Nu putem să nu spunem câteva cuvinte şi despre superbele terase ale caselor în stil Provence. În amenajarea acestora se folosesc finisaje cu aspect brut, în culori naturale, mobilier cu aspect antichizat, ţesături delicate, toate la un loc creând o atmosferă ruală deopotrivă boemă şi degajată.

Pentru a-ţi face o idee despre cum arată interioarele caselor în stil Provence accesează galeria foto.

Sursa foto:

www.houzz.com

www.houseingordes.com

guestandhouse.com

www.pinterest.com

dustjacket-attic.com

Articole similare

Iurte solare pentru refugiati

Madalina Constantin

Design contemporan intr-un apartament de 74 mp

Catalina Coca

Cum să decorezi în stil neoromânesc? 5 sfaturi de designer!

casamea.ro

Lasă un comentariu