Image default
Amenajari case Amenajari Interioare

Casă fresh în stil minimalist

Această reşedinţă din Melbourne, Australia, numită The Shakin Stevens House, încântă prin arhitectura pur minimalistă şi cromatica fresh, în care verdele este culoarea-vedetă.

În locul unei clădiri impozante cu faţadă tradiţională, descoperim aici trei cuburi minimaliste distincte, unul peste altul, care creează o matrice solidă şi liberă. Prin această suprapunere unică de spaţii deschise, semi deschise şi închise, proiectul a fost un real succes, câştigând popularitate.

Matt Gibson Architecture triumfă cu acest proiect şi prin faptul că a reuşit să creeze o expresie unică a stilului de viaţă contemporan printr-un model de casă modernă şi fresh. Locuinţa reflectă foarte bine viziunea şi ambiţiile arhitecţilor, care au adus din nou în centrul atenţiei arhitectura verde.

Cuburile minimaliste sunt asemenea unei pânze albe pe care pictorii creează viaţă prin culoare. De fapt, la baza acestui proiect de design stau două concepte: natura şi culoarea. Tonurile diferite de verde sunt ca o briză de aer proaspăt care pătrunde în inima casei.

Conexiunea cu natura este realizată nu doar prin nuanţele vibrante de verde (care se regăsesc în principal la mobilier), ci şi prin pereţii mari din sticlă care oferă transparenţă, unind vizual cele două medii: interior şi exterior.

În amenajarea interiorului, accentul este pus pe fluiditatea spaţiilor, pe crearea de vederi ample către exterior şi pe funcţionalitate. Elementele de decor, deşi par reduse ca număr, sunt plasate strategic şi îşi îndeplinesc cu brio rolul. Stilul de amenajare este în concordanţă cu minimalismul arhitectural şi cu ideea de casă modernă, proaspătă şi aerisită.

Pentru imagini cu detalii complete de interior şi exterior accesează galeria foto.

Sursa foto: http://adorable-home.com

Articole similare

Obiecte de decor care schimba atmosfera

Elena Virlan

Casă în Costanţa: amenajare clasică şi detalii preţioase

casamea.ro

Ansamblul Citadella Titan

Costel Popa

Lasă un comentariu