Image default
Amenajari Exterioare Gradinarit

Buruienile, un inamic indarjit

Cu totii ne dorim o gradina bine organizata si usor de intretinut, insa, din nefericire, buruienile ne cam dau de furca si pun in pericol florile si legumele in care investim timp si bani.

Pagube provocate de buruieni:

– Prea putin pretentioase in privinta temperaturii si a luminozitatii, buruienile au un ritm de dezvoltare accelerat.
– Priveaza plantele de apa (consuma de 2 ori mai multa apa) si substante nutritive (fosfor, azot, potasiu).
– Umbresc plantele si legumele, iar uneori chiar le asfiaxiaza.
– Adapostesc o serie de agenti patogeni si daunatori.
Reduc efectul ingrasamintelor si al irigarii.
– Diminueaza considerabil calitatea si cantitatea recoltei.
– Cresc costurile de productie.

Pentru a evita astfel de consecinte nefaste, este indicat sa prevenim aparitia buruienilor, in masura in care este posibil, si sa fim in permanenta cu ochii pe gradina, pentru a le putea starpi imediat ce apar.

Tipsuri:

– Operatiunea de plivire a straturilor se va realiza mult mai usor daca solul este umed. In felul acesta, radacinile buruienilor vor iesi cu un efort minim.
– Daca doriti sa evitati smulgerea manuala a buruienilor, puteti apela la o serie de unelte (foarfece, cutit, sapa etc.) sau la dispozitive create special pentru aceasta operatiune.
– Metoda chimica de combatere a buruienilor presupune aplicarea unor substante cunoscute sub numele de “erbicide”.

Articole similare

Te-ai plictisit de felul în care arată baia din casa ta?

casamea.ro

Dressing-ul, economie de spatiu si ordine in dormitorul matrimonial

Elena Turcu

Gradina tropicala

Dan Mazilu

Lasă un comentariu