Image default
Amenajari case Amenajari Interioare

Buenos Aires: O casa transparenta

Este o casa “see-through” compusa din forme simple si tonuri de baza. Accentul este pus pe jocul dintre alb si negru realizat de pereti si de geamuri.

Elementul cu adevarat surprizator al acestei locuinte este piscina lunga de 19 metri care a fost proiectata sa „intre” sub unul dintre corpurile constructiei, ceea ce a permis realizarea unei trambuline chiar din interiorul casei. Camera localizata deasupra piscinei are incorporate trei portiuni transparente in podea prin care se poate vedea apa la orice moment. De asemenea, acest spatiu este unul destinat aproape exclusiv copiilor, fiind zona lor de joaca.

Designul interior este unul minimalist, lasand impresia ca ocupantii acestei locuinte au dorit sa nu puna niciun obiect care ar impiedica sa se vada direct prin casa lor. Peretii plini sunt prezenti doar in zona dormitoarelor si a bucatariei, restul casei fiind la fel de deschisa ca un spatiu expozitional.

La interior, casetat intre geamuri, aproape de intrarea in casa exista o zona de verdeata care a fost proiectata inca de la inceput ca parte din intregul ansamblu. Scarile care asigura accesul la nivelul superior sunt complet albe si sunt lipsite de balustrade.

Cromatica simplista, in alb si negru, este pastrata si la interior. In bucatarie proprietarii au optat pentru negru doar in cazul blaturilor si al insulei din mijloc, loc ce incorporeaza plita si in acelasi timp un bar pentru micul dejun. Obiectele de mobilier din zonele expuse – livingul si zona de joaca – sunt si ele complet albe. 

Mai multe proiecte pe Archello


Articole similare

Trucuri pentru spatii mici

RL online

Culori vesele si optimiste intr-o casa spatioasa

Elena Virlan

(P) Alege stilul de viaţă sănătos cu Thermomix®

casamea.ro

Lasă un comentariu