Image default
LifeStyle

Bolile broastelor testoase si combaterea lor

Cu toate acestea, apar o varietate mare de boli si nu de putine ori unele necunoscute de marea majoritate a crescatorilor, pana la ora actuala. In acest sens sunt prezentate in continuare principalele boli intalnite mai frecvent la testoase, cauzele care le genereaza si unele mijloace de prevenire si tratament.

Boli determinate de conditiile de crestere si intretinere
Asemanator cu situatia intalnita la alte reptile, broastele testoas au o temperatura fluctuanta a organismului, dependenta de conditiile mediului exterior. Testoasele cauta temperatura optima sau medie preferata si evita pe cat posibil excesele termice maxime sau minime critice.

Socul de frig – este frecvent intalnit atunci cand sistemul de incalzire din acvarii nu functioneaza sau intretinem testoasele la temperaturi foarte scazute, pana la limita inghetului. In aceste situatii, broasca testoasa este apatica, nu mai consuma hrana si nu mai reactioneaza la excitantii exteriori. Situatia este si mai periculoasa in cazul speciilor tropicale, care sunt deosebit de sensibile si fragile. Daca acest soc a avut loc in acvariu, trebuie reparate urgent aparatele de incalzire treptata a animalelor.

Socul de temperaturi ridicate – se intalneste mai frecvent vara si este rezultatul influentei caldurii excesive asupra organismului broastelor testoase, iar acestea sunt lipsite de posibilitatea de a se refugia in zone de protectie.

Sindromul de adaptare. In procesul de crestere in captivitate, broastele testoase pot sa moara datorita unor agenti stresant ce actioneaza in lant, ca urmare a precaritatii conditiilor de intretinere asigurate.

Dimensiunile apatiului de intretinere prea mici, temperatura prea scazuta in momentul iesirii din hibernare, varietatiile mari de temperatura de la o etapa la alta, curentii mari de aer, umiditatea ridicata si temperatura scazuta, sunt tot atatia factori cu influente nefaste asupra organismului testoaselor.

Boli de nutritie
Daca in conditiile de crestere naturala testoasele isi asigura in general toate elementele nutritive necesare organismului, nu acelasi lucru se intampla in captivitate, unde beneficiaza numai de ceea ce le ofera crescatorul o perioada mai lunga sau mai scurta de timp.

Dezechilibrul ce se manifesta mai frecvent in alimentatia testoaselor este datorat unor alimente sarace in principii nutritivi, saruri minerale si vitamine, sau a unei alimentatii monotone pe o durata mai lunga. Cel mai frecvent se intalnesc carentele in vitamine, care se pot combate printr-o alimentatie cat mai variata si in concordanta cu cerintele biologice ale speciei, la care, daca este necesar, se adauga un supliment vitamino-mineral.

Boli bacteriene
Obisnuit, broastele testoase au o rezistenta mare la bacterii, cu exceptia catorva germeni specifici. In cazul in care broastele testoase sunt foarte slabite, exista posibilitatea ca ele sa contracteze si boli bacteriene, ce pot lua amploarea unor adevarate septicemii.

Tratamentul care se va aplica in astfel de situatii va avea ca baza rezultatele unor antibiotice, pentru a putea folosi cu discernamant antibioticele cele mai adecvate

Boli ale pielii
Ca urmare a unor muscaturi intre indivizii aceleiasi specii sau catre alte animale, apar o serie de plagi care trebuie sa fie tratate cat mai repede, deoarece constituie focare de infectie ce se cicatrizeaza apoi foarte greu.

Datorita unor surse de iluminat sau de incalzit amplasate necorespunzator, pot avea loc o serie de arsuri, care apoi sa constituie punctul de infectare a animalului. Acestea trebuie cat mai rapid dezinfectate, iar organismul sa fie alimentat masiv cu antibiotice si vitamine pentru regenerarea tesuturilor.

Bolile ochilor
Scurgerile oculare intalnite uneori sunt determinate de prezenta unui corp strain la nivelul ochiului sau eventual de o infectie. In acest caz, se va curata cu grija ochiul si se va aplica o solutie cu antibiotice.

Posibilitati de tratament ale broastelor testoase
In momentul depistarii unei testoase bolnave, prima actiune pe care o vom avea in vedere va fi ridicarea sau scaderea temperaturii la cea optima (25-32 °C), crescand sau crescand cu 2-4 °C pe zi, pana la atingerea valorilor normale. Acest lucru este necesar pentru a favoriza mecanismele de aparare si scaderea rezistentei germenilor.

Foarte important este ca atunci cand am constatat ca broasca testoasa este bolnava sa nu lasam sa hiberneze, indiferent de anotimp, deoarece scaderea temperaturii amplifica agravarea unor tulburari, cum ar fi pneumoniile, septicemiile etc.

Un alt element pe care trebuie sa-l avem in atentie este lumina, care prin efectul ultravioletelor stimuleaza diferitele functii ale organismului si in primul rand pe cele neuroendocrine. In acest sens, tinand cont si de comportamentul speciei, animalele vor fi asezate la soare sau se va utiliza o lampa cu ultraviolete, fara a depasi 10-25 de minute pe zi.

Animalul bolnav trebuie ferit de contactul direct cu celelalte animale, considerent pentru care se va izola partial, fara insa a-l sustrage complet din ambianta generala, deoarece unele exemplare sunt mai sensibile si pot trece la o anorexie totala.
NU se vor folosi medicamente a caror toleranta de dozaj nu se cunosc, deoarece exista riscul ca in loc sa facem bine animalelor, sa le agravam situatia si sa le pierdem !!!

Sfaturi furnizate pentru casamea.ro de specialistii de la HAPPY FEET CLINIC.

Articole similare

Gealan a furnizat peste 1 milion de ferestre in 2015

casamea.ro

Schneider Electric dezvolta in Barcelona primul sau Centru de Excelenta dedicat solutiilor inteligente pentru orase

casamea.ro

Profesionistul anului 2012 în acoperişuri

RL online

Lasă un comentariu