Image default
Echipamente si materiale de constructii Solutii Constructive

Balcon inchis versus balcon deschis

Primul aspect la care trebuie sa va ganditi este incalzirea. Aveti sau nu un calorifer sau o sursa de caldura in balcon, pentru ca daca nu aveti – va veti confrunta cu o problema destul de deranjanta daca alegeti sa inchideti balconul: condensul. Specialistii trebuie sa va prevada o solutie pentru a preveni scurgerea apei pe pereti sau pe cadrele de termopan pentru a nu strica materialele in timp si pentru a nu permanentiza senzatia de umiditate foarte ridicata.

Lipsa luminozitatii este si ea o problema demna de luat in calcul. Pentru aceasta, specialistii recomanda sa vopsiti balconul mereu in alb sau culori pastelate pentru a da senzatia de spatiu mai mare si pentru a nu inchide si mai mult locul. Pardoseala, din contra, pastrati-o in tonuri cat mai inchise. 

Daca decideti sa va inchideti balconul luati in calcul si care este situatia vecinilor dumneavoastra. Daca cel de la etajul imediat superior nu are un balcon inchis este recomandat sa vi-l hidroizolati pe al dumneavoastra pentru a evita riscul de inundatie. De asemenea, acordati o atentie deosebita utilitatilor pe care le prelungiti in aceasta noua camera. Instalatia electrica este pretentioasa intr-o zona de acest tip. La fel si tevile de care aveti nevoie daca decideti sa va mutati o parte din bucatarie in balcon.  

Din nefericire, aerisirea camerelor care au acces direct la balcon va deveni mult mai dificila, plantele vor beneficia de mai putin aer, iar – in cazul in care balconul comunica direct cu bucataria – asteptati-va la o problema in dispersarea mirosurilor de mancare.

Exista si o parte buna, veti avea mult mai putin praf in casa si riscul sa vi se deterioreze lucrurile depozitate in balcon este mult mai mic. De asemenea, iarna este o protectie in plus impotriva frigului, dar inainte de a lua decizia de a inchide sau nu un balcon, calculati cu atentie partile bune si cele mai putin fericite ale situatiei. 

Articole similare

Cel mai mare numar de echipamente scos vreodata la vanzare prin licitatie de Ritchie Bros.

revista de Unelte si Echipamente

Proiect de casă cu 2 dormitoare: P, 99 de mp

Elena Virlan

Solutia acoperisurilor ceramice in proiectul casei

Ion Diamandi

Lasă un comentariu