Image default
Amenajari case Amenajari Interioare

Apartamentul Andei

Locuintele clasei sociale numita azi atat de englezit middle to high sunt total diferite de casele micii burghezii de pe vremuri. Cum si unde traiesc tinerii impliniti social si financiar de azi?

Cuplul Anda Tudorica si Marius Diveica a achizitionat un apartament cu trei camere anul trecut, cand trendul imobiliar era inca ascendent. Cei doi au cateva istorioare amuzante – mai ales privite acum, cand piata imobiliara arata altfel – de pe vremea cand vizitau ansamblurile rezidentiale. Au fost de multe ori presati sa cumpere apartamentele pe care le vedeau, cu argumentul „saptamana viitoare vor fi mai scumpe”. Programarile la vizionare se faceau cu oarece dificultate, iar orice intarziere la intalnire era admonestata. In complexul in care locuiesc acum nici macar nu erau scoase la vanzare apartamentele de la strada, ci doar cele din „curte”. Apartamentul lor beneficiaza de o suprafata generoasa: un spatiu comun pentru living, dining si bucatarie, doua dormitoare, doua bai si doua terase frumoase.

Nu gatesc foarte mult, asa ca bucataria deschisa este exact ceea ce le trebuia. Barul delimiteaza spatiile – in stilul american deja consacrat la noi – si e foarte potrivit pentru un snack rapid, o cafea sorbita in graba.

Totul pentru confort

Confortul „vizual” in acest caz, e facut din utilizarea unor culori naturale, de pamant, preponderent tonuri de maro cu desene geometrice argintii si aurii. S-a folosit tapet, dar si zugraveala in aceste nuante.

Mobila a fost facuta la comanda la Maria Design si a sosit cu o saptamana intarziere. Canapeaua din living si barul sunt de la Bo Concept, diningul este de la Casa Roma, tapetul de pe hol si din sufragerie e de la Innova, iar cel din dormitor, de la Home Collection. Patul din dormitorul matrimonial a fost achizitionat de la Home Fashion Design, iar perdelele si draperiile, de la Mobexpert.

O poveste cu talc a fost aceea a saltelei speciale din dormitor. Comandata la o firma germana (care-si asigura clientii de calitatea produselor) si aleasa pentru promisiunea ca va fi extrem de comoda si nu va aduna acarieni in timp, salteaua a fost livrata cu cativa centimetri mai mica, suficienti pentru a nu se potrivi cu rama patului. Dezamagirea Andei si a lui Marius e previzibila. O surpriza neplacuta a fost insa reactia personalului. Iar … proprietarii nostri inca asteapta salteaua cu dimensiuni potrivite. Fara detalii de inutila pretiozitate, apartamentul este primitor si cald, confortabil si elegant, in note neutre. Poate eleganta neutra este expresia cea mai potrivita pentru acest gen de locuinte care definesc un trend ce castiga tot mai mult teren.

Cel mai drag obiect

O gazda amabila si foarte placuta, Anda are ca pasiune papusile, care pot fi intalnite in tot apartamentul. La cat mai multe!

Idei de furat

Pe acelasi corp de mobilier pe care se afla televizorul, Anda si-a amenajat masuta de toaleta. Aceasta beneficiaza de spatiu suficient si, in plus, de multa lumina naturala. Iata deci o idee buna si practica: corpuri de mobilier multifunctionale.

Probleme?

Initial, in locul aplicelor, au existat doua globuri mari de sticla. Dupa cateva incidente – musafirii se tot loveau de ele –, proprietarii au inlocuit aceste corpuri de iluminat cu unele mai… pasnice.

In spatele ’scenei’

Anda si Marius si-au decorat singuri locuinta, fara ajutorul unui designer. S-au inspirat din revistele de design interior autohtone – au multe reviste DOMUS in colectie – si din albumele de specialitate pe care le cumpara de mult timp. Prezenta casei lor in publicatia noastra este deci o consecinta fireasca.

 

Articole similare

4 motive pentru a integra oglinzile in design-ul interior al unei locuinte

casamea.ro

Duplex in centrul Bucurestiului

Ana-Maria Oancea

Cum platesti mai putin pentru eleganta?

Simona Popa

Lasă un comentariu