Image default
Amenajari Exterioare

6 greseli de evitat cand iti amenajezi gradina

Nu sunt de neglijat nici informatiile de specialitate, dar nici sfaturile gradinarilor la fel de pasionati ca si tine. Acestia au invatat din greselile pe care le-au facut la inceput si iti pot face munca mai usoara si mai placuta, ajutandu-te sa faci din gradinarit o adevarata pasiune. Realsimple.com a intocmit o lista cu unele dintre cele mai intalnite greseli pe care oamenii le fac atunci cand isi amenajeaza gradinile.

1. Alegi un loc nepotrivit pentru amenajarea gradinii

Poti avea surpriza ca anumite plante sa nu se adapteze solului si locului pe care le-ai ales, asa ca va trebui sa iei in considerare posibilitatea de a rearanja straturile de flori dupa primul sezon. De asemenea, tine cont de faptul ca anumite plante vor avea nevoie de mai multa lumina, in timp ce altele vor prefera colturile umbroase ale gradinii.

2. Nu pregatesti solul

Calitatea solului poate influenta decisiv ritmul de crestere a plantelor din gradina. Daca nu pregatesti solul inainte, risti ca plantele sa ti se usuce. Pentru a afla care sunt nevoile solului din gradina, se recomanda testarea anuala a calitatii acestuia. Asa vei sti ce tratamente si ingrasaminte i se potrivesc.

3. Smulgi flori in loc de buruieni

Si celor mai experimentati gradinari li se poate intampla sa confunde florile cu buruienile, atunci cand le plivesc si sa smulga plantele bune. Iti va fi usor sa eviti astfel de situatii daca infigi in pamant, in dreptul plantelor “bune”, mici etichete cu numele lor.

4. Uzi prea mult sau prea putin

Echilibrul udarilor este foarte fragil intr-o gradina. Fie uzi plantele prea mult, innecandu-le si facand sa le mucegaiasca radacina, fie le dai prea putina apa si se usuca. Iti poti da seama de nevoia de apa a plantelor analizand consistenta solului.

5. Alegi specii de plante invazive

Oricat de bine iti ingrijesti gradina, poti avea surpriza ca unele plante de care credeai ca ai scapat sa reapara de la un sezon la altul. Este cazul plantelor invazive, pe care mai bine le cresti in ghivece, pentru a evita riscul raspandirii necontrolate in gradina. Exemple de astfel de plante sunt iedera, taposica (sau parul porcului), trandescantia si chiar hreanul.

6. Animalele iti distrug gradina

Pericolul pe care il reprezinta animalele pentru gradina ta ar putea fi ultimul aspect la care te gandesti, dar daca ai caini sau pisici in curte ar fi bine sa protejezi plantele de posibila vizita a patrupedelor. In plus, multe flori de gradina pot fi toxice pentru animalele de companie, cum ar fi lalelele si narcisele.

Citeste si: Plante toxice pentru animalele de companie 

Articole similare

Cum alegi cel mai bun gratar de gradina pentru nevoile tale

casamea.ro

Invata sa fii propriul peisagist

RL online

Gard viu din plante cataratoare

Dan Mazilu

Lasă un comentariu