Image default
Amenajare baie Practic

5 bai mici, inainte si dupa renovarea in stil modern

Intr-o baie de dimensiuni reduse, orice mic detaliu este important. Alegerea finisajelor optime, a obiectelor sanitare potrivite spatiului sau pur si simplu achizitionarea unor corpuri de iluminat mai bune pot sa transforme o baie mica si monotona intr-un spatiu modern de relaxare. Iata 5 exemple de amenajari in stil modern, prezentate inainte si dupa schimbarile care le-au dat o viata noua!

De la alb plictisitor la alb modern

Intr-o baie mica, a avea gresia si faianta de nuante si dimensiuni diferite poate sa dea o senzatie de ingramadeala si de vesnica dezordine. Iar acest lucru se intampla chiar daca culoarea predominanta este alb, despre care se zice ca mareste spatiile.

Pastrand tema cromatica (mult alb!), proprietarii au rezolvat problema in felul urmator: gresia si faianta au fost alese din acelasi tip de placa tip fagure, cu ajutorul careia s-a placat si cada, lavoarul cu dulap dedesubt a devenit un lavoar suspendat, iar oglinda se prelungeste si deasupra vasului de WC, facand camera sa para mai spatioasa.

Alte detalii importante sunt bara pentru cortina de dus care, in loc sa taie din inaltimea spatiului, dupa reamenajare a fost montata pe plafon, asigurarea mai multor surse cu lumina tip LED si covorasul de baie din lemn care da caldura intregii amenajari.

3,30 mp cu tot ce este necesar intr-o baie

Cand au achizitionat locuinta, baia minuscula de 3,30 mp era amenajata cu vopsea intr-o nuanta tare de turcoaz si mobilier cu furnir venghe. Orice spatiu mic are nevoie de o pata de culoare, insa nu una care sa faca incaperea sa para trista si ingramadita.

Prin vopsirea peretilor intr-un gri deschis, in loc de turcoazul intens, si alegerea unor rafturi din lemn natur, peretele de depozitare pare mult mai aerisit, desi este la fel de incapator pentru obiectele necesare. Gresia a fost si ea adusa la vremuri moderne, iar pentru obiectele sanitare s-a optat pentru niste modele clasice, cu picior. Un plus de rafinament este adus prin feroneria aurie.

Mai mult spatiu cu un lavoar suspendat

In acest exemplu, principalele motive pentru care baia nu este tocmai de laudat sunt placile ceramice cu un aer invechit si lavoarul masiv, cu dulap inferior, care se sprijina pe pardoseala.

Finisajul ceramic, desi marunt si potrivit scarii baii, face intreg spatiul sa para incarcat, din cauza chitului cu cateva nuante mai inchis. Forma „ca de sufragerie veche”, cu multe detalii, a lavoarului il face sa para ca „mananca” dintr-un spatiu si asa mic.

Solutia gasita este una care n-a presupus remodelarea totala. A fost inlocuita doar pardoseala, cu o gresie uni, fara rosturi vizibile, iar in zona lavoarului s-a montat un corp suspendat care adanceste camera si lasa la vedere pardoseala. Pentru un plus de lumina, s-au suplimentat corpurile de iluminat si s-au montat oglinzi mai mari care sa reflecte lumina.

O baie noua, fara mari modificari

Odata intrat in baia veche, iti luau ochii dulapul din lemn suspendat deasupra vasului WC, lumina slaba, perdeaua de dus in nuante greoaie, covorasele de baie si oglinda fara rama, care parea neterminata.

Pentru renovare, proprietarul nu a ales variante costisitoare, pastrand majoritatea obiectelor pe care le avea. Pentru textura, peretele a fost acoperit de un lambriu alb, dispus orizontal. In rest, a inlocuit dulapul cu rafturi simple din lemn, perdeaua de dus are un print mai modern si e deschisa la culoare, reflectand lumina, iar oglinda a primit o rama discreta. Alegerea unui corp de iluminat mai bun lumineaza suficient baia, facand-o sa para mai spatioasa.

Ce ni s-a parut cel mai interesant este modul in care proprietarul a reusit sa salveze mobilierul din lemn de sub lavoar, prin simpla adaugare a feroneriei care lipsea.

Adio, bej!

Bejurile si marourile sunt alegerea tipica atunci cand nu gasesti un finisaj de baie care sa te multumeasca, insa nu reusesc sa dea intotdeauna aspectul de „curat, clasic”, ci mai degraba devin o solutie plictisitoare.

Al cincilea exemplu de reamenajare pe care l-am ales pentru tine a facut incaperea sa arate complet diferit. Mai mult, spatiul de depozitare s-a transformat dintr-o zona haotica, intr-un loc ideal si modern.

Esti curios? Gasesti renovarea in galeria noastra de imagini!

Sursa: www.apartmenttherapy.com

Sursa: www.hgtv.com

Articole similare

11 mp pentru o locuinta completa

Elena Turcu

Idei de amenajare a livingului

Simona Gheorghe

Mobilier „imbracat” in faianta

Laura Ilica

Lasă un comentariu