Image default
LifeStyle

10 reguli „de eticheta” pentru o petrecere de Anul Nou reușită

Mai sunt doar câteva zile până la petrecerea dintre ani și îți dorești ca totul să decurgă perfect. Fie că vei fi gazda evenimentului chiar la tine acasă, fie că vei avea rol de invitat la party-ul prietenilor, pregătirile sunt în toi și fiecare detaliu este important.

Iar pentru o petrecere cu adevărat reușită, îți punem la dispoziție un ghid regal – cele 10 reguli pe care Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, nu le încalcă niciodată la evenimente și care fac parte din eticheta familiei regale:

1. Scrie pe invitații orele de desfășurare a evenimentului

Când trimiți prietenilor invitațiile la petrecerea de Anul Nou asigură-te că vei scrie pe acestea orele de desfășurare a evenimentului. Astfel, vei evita posibilitatea ca oaspeții să își prelungească prea mult vizita. 

2. Socializează

În calitate de gazdă a petrecerii, „datoria” ta este să nu ignori niciun invitat. Dacă la petrecere vor veni multe persoane, fă în așa fel încât să vorbești câte puțin cu fiecare. De asemenea, este important ca invitații să socializeze între ei, așa că trebuie să le găsești puncte comune și să le oferi  subiecte de conversație.

3. Ține poșeta în mâini

La evenimentele la care este invitată, Ducesa își ține întotdeauna poșeta în față, cu ambele mâini sau cu o mână. Ea nu o poziționează niciodată sub unul din brațe sau la spate și nu o așază pe masă. 

4.  Ia loc în „poziția Ducesei”

Când te așezi, poziția picioarelor este foarte importantă. Acestea trebuie să fie ușor încrucișate, având aspect de zig-zag (ceea ce le face să pară grațioase și lungi) și în niciun caz depărtate sau cu vârfurile încălțămintei apropiate la același nivel. Tocurile pantofilor trebuie să fie mereu pe podea, spatele tău trebuie să fie drept și este bine să eviți să gesticulezi prea mult sau să râzi zgomotos. 

5. Folosește corect șervetul la masă

Când ești la masă nu îți așeza niciodată șervetul pe genunchi înainte ca gazda petrecerii să facă acest gest. Odată așezat la masă, este important și cum folosești șervetul. Când vrei să îți ștergi gura, ridică un colț al șervetului și folosește partea interioară a acestuia, pentru ca urmele de mâncare să nu îți rămână pe haine. 

6. Consumă corect supa

Când are în față o farfurie cu supă, Ducesa ia 3-4 înghițituri consecutiv și se oprește.  De asemenea, când vrea să umple lingura cu lichid, nu o aduce spre ea, ci o mișcă spre exterior, de jos în sus, ca și cum ar respinge lichidul.

7. Nu anunța niciodată că mergi la toaletă

Când ești la masă și vrei să mergi la toaletă, este suficient să te scuzi, să te ridici și să așezi șervetul pe masă, lângă farfurie. Nu le spune celorlalți oaspeți unde mergi.   

8. Diferența dintre ceașca cu ceai și cea cu cafea  

Când ridici de pe masă o ceașcă cu ceai din care urmează să bei, trebuie să îi ții toarta cu vârful degetelor, de partea superioară. În schimb, dacă în ceașcă ai cafea, aceasta se ține introducând degetul arătător prin toartă și proptindu-l în degetul mare.  

 9. Nu le permite niciodată oaspeților să te ajute la curățenie

Gazda petrecerii trebuie să se asigure că oaspeții se simt bine, că au tot ce le trebuie și că sunt relaxați. Nu le îngădui niciodată să te ajute în bucătărie sau la curățenie după petrecere sau în toiul distracției. 

10. Baia trebuie să fie mereu curată

Nu uita că toți invitații de la petrecerea ta vor folosi toaleta la un moment dat. Trebuie să te asiguri că această încăpere este mereu curată și că acolo oamenii vor gasi ce le va fi necesar. Încăperea trebuie să fie bine aerisită și să aibă miros plăcut datorită odorizantului pentru toaletă.

Sursa foto:

http://www.housebeautiful.com/

Articole similare

Bucura-te de maini catifelate chiar si in sezonul rece! Ingrijire naturala cu ajutorul Cremei de maini cu galbenele si catina VivaNatura

casamea.ro

Iasomia de iarna, soarele din gradina ta

casamea.ro

Locul unde gasiti totul pentru un „acasa” mai fericit

casamea.ro

Lasă un comentariu