Solutii Constructive

Ferestre de mansarda cu cea mai buna eficienta energetica

Provocarile pe care le intampina in prezent societatea sunt numeroase. Am fost creati pentru a trai in aer liber, dar azi ne petrecem 90% din timp in spatii interioare – mai exact, 21 ore si 36 minute din 24 ore. Astfel, climatul interior joaca un rol extrem de important din perspectiva sanatatii oamenilor. Factorii decisivi pentru un mediu de viata mai bun sunt lumina naturala (inclusiv parametrii psihologici – comunicarea cu exteriorul, privelistea si orientarea), calitatea aerului si confortul termic.

Pentru a-si indeplini obiectivul declarat de a contribui la realizarea unor cladiri cu un consum energetic net zero, dar care sa beneficieze de un climat interior sanatos datorita luminii naturale si a aerului proaspat, Grupul VELUX a dezvoltat propria viziune pentru locuinte sustenabile. Astfel s-a materializat proiectul Model Home 2020, iar din 2008 pana in 2010 au fost construite 6 experimente la scara 1:1. Testarea caselor demonstrative a dovedit ca ferestrele VELUX contribuie la diminuarea emisiilor de carbon si la un climat interior mai sanatos.

Anul acesta, dupa lansarea din luna aprilie a noii generatii de ferestre de mansarda in Romania, VELUX continua seria noutatilor cu un model inovator de fereastra, certificat de Passive House Institute.

Pentru ca un imobil sa primeasca certificatul de casa pasiva trebuie sa intruneasca criteriile de performanta specifice si este necesar un calcul energetic pentru intreaga cladire. Acest calcul nu mai este insa obligatoriu daca la constructia imobilului sunt folosite doar componente certificate de Passive House Institute.

Fereastra de mansarda VELUX GGU 008230 este certificata pentru casele pasive din regiunea Cold. Geamul exterior este triplu iar geamul interior, dublu. Rezistenta termica a ferestrei este de 0,55 W/(m2K) (EN ISO 12567-2), ceea ce reprezinta cea mai buna valoare de pe piata. Daca este instalata in adancimea acoperisului, impreuna cu un kit de izolare termica BDX, valoarea U a ferestrei devine 0,48 W/(m2K).

Fereastra este fabricata din lemn invelit in poliuretan rezistent la umiditate. Este dotata cu celule fotovoltaice si este operata cu ajutorul noii tablete de control VELUX INTEGRA®, neavand nevoie de cabluri electrice si oferind confortul operarii de la distanta. Navigarea tabletei este simpla si intuitiva si permite activarea programelor presetate pentru deschiderea si inchiderea acesteia, crearea de programe personalizate si controlul accesoriilor montate pe fereastra.

Deoarece foloseste energia solara pentru a fi deschisa sau inchisa si lasa lumina naturala si caldura soarelui sa patrunda, mentinand-o in interior, acest model de fereastra contribuie la economia de energie, incadrandu-se perfect in principiile sustenabilitatii promovate de catre VELUX.

Astfel de produse isi aduc aportul la calculul bilantului energetic al cladirilor, oferind conditii excelente de locuit si furnizand cantitatea maxima de lumina naturala. Si, cel mai important, imbunatatesc viata celor care locuiesc in ele.

Urmareste noutatile VELUX si pe pagina facebook.com/velux

Related posts

Confort termic sporit cu recuperatoare de căldură de la Altecovent

Adina Meyers

Proiect de casa: Parter+Etaj, 226 mp

Adina Meyers

Trei aspecte importante pentru o mansarda reusita

Adina Meyers