Originar din Brasov, pasionat de schi, sailing si de tot ceea ce inseamna activitate in natura, Liviu Lambrino, proprietarul acestei case, a simtit nevoia sa se mute intr-un loc care sa-i ofere mai mult spatiu si mai multa liniste, dupa ce mai multi ani locuise intr-un apartament de bloc din Bucuresti. Avand in vedere ca trei dintre prietenii sai isi construisera case in afara orasului, la Moara Vlasiei, a achizitionat la randul sau un teren de 3.000 de metri patrati cu iesire la lac, langa proprietatile acestora. Se intampla in 2000, dar nu a inceput imediat ridicarea imobilului, ci cativa ani mai tarziu.

Cand s-a hotarat sa demareze proiectul, a apelat la biroul de arhitectura Atelier DB, cu care mai colaborase prin intermediul agentiei de publicitate la care lucra. S-a inteles foarte bine cu echipa de arhitecti tineri, dar mai ales cu arhitectul principal, George Dobre, care s-a ocupat indeaproape de proiectul sau. Mai intai, Liviu le-a dat un brief foarte clar, cu imagini si concepte de casa pe care le gasise pe net de-a lungul timpului si care ii placeau foarte mult. Toate indiciile trimiteau catre minimalism, linii drepte si simplitate. Urmatorul pas a constat in realizarea proiectului de arhitectura si a compartimentarii interioare, pe care arhitectul le-a gandit impreuna cu beneficiarul. Acesta din urma a dorit un living mare, de 50 de metri patrati, trei dormitoare si un spatiu pentru birou. De asemenea, a mentionat ca-i plac ferestrele mari, prin care sa intre multa lumina si prin intermediul carora interiorul sa comunice cu exteriorul.

Pentru a profita de peisaj, casa a fost pozitionata cat mai jos, langa lac, terenul fiind in panta. Vila cu design cubist are o amprenta la sol de 144 de metri patrati si o suprafata totala de aproximativ 350 de metri patrati, fiind prevazuta cu o terasa deschisa de 150 de metri patrati. Tinand cont de pozitia inclinata a terenului, pe care arhitectul si-a propus sa o exploateze cat mai mult in favoarea unui design original, a rezultat un imobil cu parter si etaj, insa jucate.

Constructia a durat doi ani, dat fiind faptul ca gazda noastra a fost nevoita sa schimbe mai multe echipe de mesteri din cauza neseriozitatii acestora. In ceea ce priveste amenajarea interioara, proprietarul s-a ocupat singur de ea. A ales finisaje simple, naturale, ecologice, care sa integreze casa cat mai bine in peisaj. Astfel, pentru pardoseli a folosit o dusumea din stejar alb, iar peretii cei mai vizibili din interior i-a placat cu limestone, o piatra naturala decorativa de Dobrogea. Tamplaria este din aluminiu, iar fiecare spatiu beneficiaza de cel putin un perete vitrat care pune in valoare peisajul exterior. Pentru ca nu ii plac usile (care iau din spatiul de locuit), Lucian a preferat sa foloseasca cat mai putine, iar acelea glisante.

In living si-a dorit foarte mult un joc de niveluri, cu locul de relaxare ingropat in podea. De altfel, configuratia terenului pe care este construita casa a favorizat acest lucru. Piesele de mobilier au fost majoritatea realizate pe comanda, cu exceptia celor doua fotolii si a masutei din inox Bauhaus. Obiectele de mobilier si accesoriile nu sunt foarte numeroase, tocmai pentru ca spatiul sa nu devina prea aglomerat. Proprietarul recunoaste ca a preferat sa lase casa sa vorbeasca, sa observe in timp ce obiecte si piese de mobilier mai sunt necesare si sa le adauge atunci cand va fi cazul.

Piesa de rezistenta a livingului, alaturi de panorama lacului care se intinde dincolo de peretii vitrati, este semineul suspendat de la Ergofocus. Realizat din inox si cu functionare pe lemne, acesta are un design frantuzesc, cu focar deschis.

Bucataria amplasata la jumatatea nivelului, intre parter si etaj, este deschisa, cu o suprafata de aproximativ 30 de metri patrati. Mobilierul realizat pe comanda in Italia a fost proiectat chiar de catre proprietar cu ajutorul unui soft de calculator, folosind modulele de mobilier avute la dispozitie. Pentru ca nu si-a dorit niciun centimetru de gresie si faianta in locuinta, Liviu a optat pentru o pardoseala din rasina epoxidica, usor de intretinut si cu un finisaj industrial care i-a placut foarte mult. In ceea ce priveste peretii, i-a decorat cu stucco.

Dormitorul matrimonial, foarte functional si intim, are doar un pat cu noptiere joase in lateral. De remarcat comunicarea vizuala a acestei incaperi cu baia aferenta, printr-un perete de sticla. Asemenea bucatariei, baile sunt la randul lor lipsite de placari ceramice. Peretii lor sunt finisati cu stucco, iar pardoseala este din deck, un lemn de esenta exotica rezistent la umezeala.

Sistemul de iluminat al casei este realizat din tuburi spectrale (neoane cu lumina calda) mascate in scafe, completate de spoturi orientabile si de lampi de pardoseala – lampadare, veioze.

Desi isi iubesc mult casa si au pus suflet la realizarea ei, totusi proprietarii, Simina si Lucian Lambrino, ne-au spus ca o vor oferi spre inchiriere sau vanzare. Cei interesati ii pot contacta la adresa de e-mail liviu.lambrino@gmail.com

Related posts

5 idei îndrăznețe pentru bucătăriile moderne 

Adina Meyers

HA.RO debutează cu succes în Brașov și își propune să ajungă în toată țara

Adina Meyers

Pregateste-ti casa pentru vara

Adina Meyers