Sfaturi care sa te ajute sa vinzi mult mai repede o locuinta

11 aprilie 2018 , 249 afisari

Te-ai hotarat sa iti vinzi locuinta? Nu conteaza deloc care sunt motivele pentru care vrei sa faci acest lucru, deoarece vanzarea ei se va dovedi, in cele mai multe cazuri, un proces destul de anevoios. Cu siguranta nu iti va fi foarte usor sa gasesti un cumparator, insa cu putinta rabdare si punerea in aplicare a catorva sfaturi simple vei avea succes. Despre aceste aspecte vom discuta mai multe in randurile urmatoare.

Una dintre cele mai mari probleme de care se lovesc cei care vor sa isi vanda locuinta este legata de determinarea pretului corect. Fie este pus un pret prea mic, fie unul prea mare pentru ceea ce are de oferit aceasta. Din pacate nu putem stabili pretul in functie de cat am platit noi initial pe locuinta, de toata suma investita pentru amenajari si reparatii, ori de cat de multi bani avem nevoie pentru noua noastra achizitie. Trebuie sa ne raportam la alte aspecte, iar aici cel mai bine este sa apelam la un profesionist, el fiind capabil sa determine pretul corect pe care il are apartamentul sau casa noastra.

Faptul ca apelezi la un profesionist te va ajuta si in cazul actelor si formalitatilor cerute de lege, astfel incat sa nu mai iti bati capul cu ele. Desigur, vei plati un comision pentru toate aceste servicii, insa in final o sa ajungi la concluzia ca a meritat sa faci asta.

Un alt lucru pe care trebuie sa il realizezi este sa pregatesti casa sau apartamentul. Aceasta pregatire consta in aducerea unor modificari prin care sa cresti atractivitatea sa. Cat timp cauti un cumparator nu lasa locuinta de izbeliste. Daca vorbim de o casa, atunci taie iarba in mod regulat si mentine curtea curata si aranajata. Prezenta florilor aici poate fi de asemenea de ajutor.

Aranjarea camerelor astfel incat sa ne incante privirea este de asemenea o necesitate. Ne va ajuta enorm de mult crearea unei zone de interes pentru fiecare incapere in parte, care sa defineasca foarte clar care este rolul jucat de camera in cauza. De asemenea, e recomandat sa „depersonalizam” toate camerele. Asta inseamna sa scapam de fotografiile de familie si alte elemente personale. Cand vine vorba de culori e bine sa le alegem mereu pe cele neutre si sa nu incercam sa iesim in evidenta datorita tonurilor tari (astfel, nu exista riscul ca ele sa nu fie pe gustul potentialilor cumparatori).

Cel mai probabil ai dat un anunt si pe diferitele site-uri de imobiliare si anunturi publicitare. Asta inseamna ca o sa arati si poze cu locuinta scoasa la vanzare. Pentru a creste sansele de a gasi un cumparator noi iti recomandam sa angajezi un fotograf profesionist care sa te ajute sa scoti in evidenta toate avantajele proprietatii.

Loading...

Comentarii

Newsletter