Locuinta moderna in regim parter, cu terasa acoperita

28 aprilie 2017 , 4041 afisari

O locuinta generoasa nu trebuie sa aiba neaparat etaj. Daca dispui de un teren mai amplu, poti opta pentru o locuinta cu linii simple, foarte spatioasa, in care sa te simti ca intr-o permanenta vacanta. O terasa acoperita contribuie cu siguranta la acest sentiment placut, iar casa de circa 160 mp din imagini este exemplul perfect!

Citește si: Proiect de casa medie P+M, de circa 110 mp

Primul aspect care iese in evidenta la aceasta locuinta este linia foarte simpla a arhitecturii care are un caracter modern. Casa este simpla, cu acoperis in 4 ape, insa aspectul clasic este adus in contemporan prin intermediul zonelor de intrare si de terasa, abordate minimalist. Plasate in zone diferite ale casei, ele dau un aer unitar arhitecturii.

O alta particularitate este utilizarea unor suprafete vitrate destul de mici, „sparte”, dar si a finisajului din lemn aplicat pe exterior care da caldura constructiei. Singurele zone cu vitraj amplu deservesc living-ul, insa nu sunt atat de vizibile din exterior, deoarece sunt mascate de terasa  acoperita din spatele casei.

Citește si: O casa medie cu mansarda, 3 dormitoare si multe surprize

Ca suprafata, casa se incadreaza in categoria caselor mari, cei 160 de mp utili fiind suficienti pentru o familie cu 5 persoane, putand adaposti chiar si doua masini in garajul spatios. Cele 3 dormitoare sunt mai mult decat suficiente pentru parinti si cei 3 copii. Cu toate acestea, in cazul in care va fi nevoie, ulterior, de un alt dormitor care sa asigure intimitate copiilor, un birou – biblioteca putand fi transformat usor intr-un al patrulea dormitor. Faptul ca acesta are acces usor la zona de noapte este un avantaj.

Zona de zi este una cu adevarat ampla, gandita sub forma unui open space care gazduieste living-ul, zona de luat masa si o bucatarie deschisa. Spatiul bucatariei permite o utilare completa, dar si amenajarea unui bar potrivit pentru micul dejun.

La o simpla privire a planului, se remarca faptul ca unul dintre centrele de interes ale casei este reprezentat de terasa generoasa din spatele casei. Suprafata acesteia concureaza cu cea a living-ului, iar trecerea dintre cele doua se realizeaza prin intermediul vitrajului din panouri glisante. Cu siguranta, proiectul acestei locuinte va fi pe placul oricarui om care obisnuieste sa dea petreceri cu un numar mare de invitati.

In ceea ce priveste interiorul casei, optiunea designer-ului este o amenajare luminoase, cu multe suprafete albe, cu texturi diferite, inclusiv lucioase. Pentru a asigura coerenta, acelasi tip de lemn utilizat la exterior este preluat si la interior, sub forma de suprafete de accent. Utilizarea suprafetelor mari da eleganta si rafinament incaperilor.

Sursa foto: www.extradom.pl

Loading...

Comentarii

Newsletter