Preţurile locuinţelor vechi şi noi, un paradox al pieţei imobiliare

26 octombrie 2016 , 577 afisari

Lipsa unei oferte viabile și competitive pe segmentul nou din punct de vedere al celor mai importante criterii pentru cumpărător, anume preț și amplasare, face ca prețurile apartamentelor vechi să fie anormal de apropiate de cele ale locuințelor noi.

Citește si: Ce trebuie să știți când proiectați casa de vacanță

După 1990 s-au construit în România peste 1 milion de locuințe, potrivit unei analize a DTZ Echinox, pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică. Astfel, doar 11% din cele 8,9 milioane de case și apartamente existente în țară pot fi considerate noi.

Piața imobiliară locală continuă să treacă printr-un proces de maturizare - a trecut atât printr-o perioada de boom, cât și printr-o criză puternică, fiind din nou pe creștere. 2016 este cu siguranță un an de reluare a investițiilor majore în imobiliare, atât în ceea ce privește rezidențialul, cât și pe componenta clăririlor de birouri.

Apartamentele scoase la vânzare în Cluj și Timișoara ilustrează o situație paradoxală: unitățile locative vechi sunt mai scumpe decât cele nou-construite. Doar Bucureștiul și Iașiul, pentru anumite zone, fac excepție de la această anomalie, potrivit unei analize realizate citate de news.ro.

O explicație este că blocurile vechi beneficiază, de regulă, de un amplasament mai bun, au acces mai facil la mijloacele de transport în comun, obiective culturale, magazine, școli etc. Construcția de blocuri noi, pe de altă parte, este foarte limitată de disponibilitatea loturilor pentru construcții, astfel că terenurile achiziționate de investitori sunt, de fapt, ceea ce a rămas în urma dezvoltărilor rezidențiale tradiționale și a putut fi achiziționat la un preț acceptabil.

Cluj-Napoca:

Suma medie solicitată pentru apartamentele vechi se situa, la finele lunii trecute, la 1.261 de euro pe metru pătrat util; spre comparație, o unitate locativă nou-construită putea fi achiziționată cu 1.174 de euro pe metru pătrat.

Timișoara:

Prețurile practicate pe cele două segmente de piață sunt foarte apropiate: 1.024 de euro pe metru pătrat util pe vechi și, respectiv, 1.014 euro pe metru pătrat pe nou.

București:

Locuințele din blocurile vechi costau, la finele lunii trecute, 1.062 de euro pe metru pătrat util; cele noi, pe de altă parte, aveau un preț mediu cerut de 1.201 euro pe metru pătrat.

Iași:

În capitala Moldovei, prețul mediu cerut de vânzători se situa la 873 de euro pe metru pătrat util pe piața veche și, respectiv, 927 de euro pe metru pătrat pe cea nouă. 

Comentarii

Newsletter