Impresionaţi-vă musafirii cu reţete spectaculoase!

13 decembrie 2016 , 1106 afisari

Crăciunul, această sărbătoare minunată, are o semnificaţie aparte pentru fiecare dintre noi. Pentru unii are o încărcătură spirituală, pentru alţii înseamnă clipe minunate petrecute în familie.

Citește si: Rețetă de Paște: pulpă de miel cu legume

Pentru masa de Crăciun, aveţi nevoie în primul rând de un decor special – în prezent, vă stau la dispoziţie o sumedenie de articole decorative, de la banalul sfeşnic cu lumânări festive până la ornamentele tradiţionale. De exemplu, puteţi folosi lumânări roşii într-un sfeşnic argintiu. De asemenea, nu trebuie să vă rezumaţi la un singur set de farfurii, ci combinaţi mai multe seturi, dacă vreţi să vă puneţi amprenta personală asupra aranjamentului.

Pentru a salva timp şi a nu fi nevoiţi să staţi în picioare la dispoziţia musafirilor, vă sfătuiesc să improvizaţi un bufet cu câteva preparate aşezate într-o manieră estetică. Apoi, puteţi să vă aşteaptaţi invitaţii în timp ce vă aranjaţi ţinuta festivă.

Nu trebuie decât să lăsaţi pentru un scurt moment grijile deoparte şi să vă bucuraţi din tot sufletul de Naşterea Domnului. Astfel, spiritul Crăciunului va rămâne întipărit pentru totdeauna în sufletele voastre.

Citește si: Deserturi din vremea copilăriei

Aperitiv „Coroniţă”

Mixaţi pe rând într-un blender două creme de brânză în culori diferite, după care transferaţi crema rezultată într-un poş pentru ornat.

Ingrediente „globurile” galbene:

100 g brânză feta
150 ml smântână lichidă 
3 linguri de ulei aromatizat cu lămâie
1 linguriţă de turmeric
un vârf de cuţit de şofran pulbere
1 linguriţă de coajă de lămâie rasă fin
pentru varianta dietetică, folosiţi o smântână vegetală

Citește si: Cornuri in doua culori

Ingrediente „globurile” roşii:

100 g gorgonzola
150 ml smântână lichidă
3 linguri de nuci măcinate
1 linguriţă de praf de sfeclă roşie deshidratată

Citește si: Pancakes cu banane

Ingrediente pentru aluatul fraged, fără gluten:

85 g făină de năut
85 g făină de orez
30 g făină de ovăz
½ linguriţă de sare de mare
150 g grăsime de cocos la temperatura camerei
un ou

Citește si: Sarmale in foi de varza murata

Mod de preparare aluat:
Amestecaţi toate ingredientele într-un robot de bucătărie până obţineţi un aluat lipicios şi omogen. Formaţi o bilă de aluat, pe care împachetaţi-o în hârtie de copt şi lăsaţi-o 30 de minute la frigider. Întindeţi aluatul pe o foaie de copt şi decupaţi un cerc cu ajutorul unei forme de copt cu diametrul de 25 cm. Pentru a decupa centrul, folosiţi-vă de un bol sau de altă formă de copt cu dimensiuni mai mici. Presăraţi parmezan ras, usturoi granulat, ceapă deshidratată şi seminţe de dovleac. Înţepaţi coca din loc în loc cu o furculiţă. Coaceţi aluatul la 180 de grade, cu flacăra de sus şi jos, timp de 15-20 de minute, până devine uşor arămiu.

Citește si: Gogosi – reteta dobrogeana

Mod de preparare coroniţă:
După ce se răceşte aluatul, montaţi coroniţa astfel: la baza ei, puneţi în cerc roşii cherry, alternând cu mini-mozarella. Pentru o coroniţă mai stabilă, puteţi lipi elementele de la bază cu crema de brânză. După ce aţi construit baza, aşezaţi cu grijă coroniţa, peste care începeţi să montaţi cremele de brânză colorate, frunze de baby spanac, rucola, ceapă verde, rondele de cartofi mov deshidrataţi, rondele de sfeclă roşie deshidratată.
Realizaţi fundiţa din fâşii de morcov şi castravete marinate timp de 15 minute în zeamă de lămâie, oţet de vişine, miere şi ulei aromatizat de lămâie.
Pentru a imita gheaţa, folosiţi o vinegretă preparată din zeamă de lămâie, ulei de măsline şi sare, pe care introduceţi-o în forme de gheaţă şi lăsaţi-o la congelator până se cristalizează. Pisaţi şi presăraţi peste coroniţă în momentul servirii. Adăugaţi crenguţe de rozmarin  pe exteriorul coroniţei, iar la final presăraţi fulgi de hrişcă expandată.

Citește si: Sarmale in foi de varza acra

Marilena Oprişanu – chef dietetician şi nutriţionist holistic

Citește si: Braduti din biscuiti cu nuca


  

Loading...

Comentarii

Newsletter