Bucataria Greceasca: Minunata Si Gustoasa

18 august 2009 , 738 afisari

Sunt innebunita dupa aproape toate salatele si aperitivele grecesti. Sunt minunate, sunt extraordinare! Mananci pana te saturi si uiti ca ai comandat si felul doi si trei. Grecii au felul lor de a gati: simplu, aromat, gustos, sanatos. Folosesc din plin uleiul de masline (de fapt doar ulei de masline ) si mananca mult dupa gustul meu.

Mesele sunt importante in Grecia si de multe ori vezi familii numeroase iesite la cina, mancand, band si petrecand. Daca te afli in Grecia du-te neaparat la un restaurant traditional grecesc (insist din nou: cautati un restaurant unde se duc localnicii). Restaurantele traditionale se deschid pentru masa de seara abia pe la ora 8 seara iar grecii vin la masa tarziu, pe la ora 10 sau chiar 11. Mananca mult si variat si sunt foarte multumiti cu stilul lor de viata. In Grecia trebuie neaparat sa incercati “Salata Tzajiki” (se citeste tatichi ), facuta din castraveti, iaurt, ulei de masline, vinegar, usturoi si marar; “Salata Therini”, cu rosii, castraveti, ceapa, piper verde, ulei de masline, vinegar, branza feta, masline negre, oregano sau patrunjel; “Salata de Vinete”, cu vinete bineanteles, ceapa, usturoi, rosii, ulei de masline, sare, piper verde si masline negre; “Salata de Laptuci si Oua”, cu laptuci, oua, ulei de masline, vinegar, ceapa, marar, sare si piper verde. Apoi trebuie sa incercati aperitivele lor: “Spanac gatit cu 3 feluri de branza”, “Tiropitaka” – prajiturelele cu branza; si orice fel de aperitiv pe baza de peste sau fructe de mare: “Htapothi Vrasto” – Caracatita fiarta, “Gharites Vrastes” – Creveti fierti, “Calmar prajit” sau “Pastrav afumat cu marar si arpagic marinat”. Incercati macar o data sa mancati scoici: au de toate felurile, mereu proaspete si minunat gatite.

Daca alegeti scoici pentru aperitiv sau gustare nu uitati ca cele care nu s-au deschis dupa preparare nu sunt bune de mancat, asa se spune, deci mancati doar scoicile intredeschise si lasati-le pe celelalte in farfurie. Daca nu va puteti decide intre variatatea de gustari si aperitive puteti comanda o “Pikelia” adica putin din toate si vi se va servi la masa putin din toate dar mai mult decat suficient pentru a va satura. Daca vreti sa savurati si restul felurilor de mancare, gustati cu grija … se poate intampla ca aperitivele grecesti sa nu mai lase loc pentru felul urmator. Daca ati trecut cu succes de aceasta faza exista nenumarate alte preparate care va vor incanta. Dintre supe va recomand “Supa de rosii” la fel de buna ca la mama acasa dar … altfel, “Soupa me Garides” – Supa de creveti, “Supa de linte”, “Supa de peste” si “Soupa Avgolemono” – Supa de oua si lamaie. Dintre felurile principale va recomand din nou orice preparat din peste pentru ca grecii au mereu peste proaspat si minunat gatit. Deci orice fel principal din peste sau daca nu, incercati: “Arni A La Hasapa – Miel cu rosii”, “Souvlakia – Frigarui de miel”, “Stifatho – Vitel inabusit cu ceapa”, “Kottopoulo pilafi – pilaf de pui”, “Kottopoula chilopittes – Pui prajit cu taitei”, “Lahanodolmathes – Rulouri cu varza” si nu uitati sa incercati macar o data musacaua lor. Oh, dulciuri, am ajuns la desert! Au de toate si daca mai aveti pofta de mancare incercati inghetatele – la mare pret vara, cafeaua frappe, prajiturelele cu branza sau prajiturelele cu migdale.

Cat despre bauturi, ei bine, va aflati in tara vinurilor si a ouzo-ului! In functie de regiunea unde va aflati veti avea la indemana multe soiuri de vinuri locale pentru toate gusturile si preferintele: mai dulci, mai putin dulci, mai proaspete, mai adormite, cu miros si gust de fructe, invioratoare, usoare si asa mai departe. 

Loading...

Comentarii

Newsletter