„Octav” a fost selectat în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Beijing

03 aprilie 2018 , 103 afisari

Octav” a fost selectat în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Beijing, fiind singurul film românesc aflat pe lista nominalizaților pentru Tiantan Awards, de anul acesta.

Cea de-a opta ediție a evenimentului va avea loc în perioada 15 – 22 aprilie 2018 în China, iar organizatorii au făcut publică lista scurtă de 15 filme care au intrat în cursa pentru cele 10 premii ale festivalului, din care face parte și lung-metrajul românesc regizat de Serge Ioan Celebidachi.

Suntem extrem de onorați pentru această nominalizare. Așteptăm cu nerăbdare mijlocul lunii aprilie pentru a simți feedback-ul pe care filmul nostru îl va primi de la publicul chinez”, a declarat producătoarea filmul Adela Vrînceanu-Celebidachi.

Cele 15 filme au fost selectate dintr-un total de 659 filme înscrise, din 71 de țări, de pe 6 continente, cu o creștere de 55% față de cele 424 proiecte înscrise în 2017, după cum declară vicepreședintele festivalului Ren Qian. Președintele juriului care va alege câștigătorii pentru 10 categorii ale premiilor Tiantan Award, inclusiv pentru cel mai bun film și top efecte vizuale, este celebrul regizor Wong Kar-wai („My Blueberry Nights”, 2007, cu Jude Law, Natalie Portman și Rachel Weisz). Alături de acesta vor juriza și Rob Cohen, Duan Yihong, Jan A. P. Kaczmarek, Călin Peter Netzer, Ruben Östlund și Shu Qi.

Alături de „Octav”, pe lista filmelor care vor concura pentru cele 10 categorii ale premiilor se află filme din alte 11 țări: Barefoot (Cehia), Dede (Georgia, Qatar, Irlanda, Olanda și Croația), Dog (Franța), Eye on Juliet (Canada), Journey's End (Regatul Unit), Krotoa (Africa de Sud), The Other Side from Hope (Finlanda, Germania), The Testament (Israel, Austria), Hold Your Hands (China), Operation Red Sea (China), Dark Wind (India), Scary Mother (Georgia, Estonia) și 2 filme din Iran: Searing Summer și Untaken Paths.

Sursa: http://www.bjiff.com/ta/os/

Filmul „Octav” spune povestea lui Octav (Marcel Iureș), un bărbat în vârstă, care se reîntoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorința de a-l vinde. Ajuns aici, după o absență de zeci de ani, o fetiță ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-și redescopere bucuria de a trăi. Pelicula „Octav” transpune o serie de imagini calde și poetice despre România și reprezintă o nouă modalitate de promovare a cinematografiei românești în mediul cinematografic internațional.

Trailerul filmului „Octav” poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=pJ5EoVp0okw

Lung-metrajul „Octav”, o coproducție România — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, producător Adela Vrinceanu Celebidachi, a primit de la lansare până în prezent numeroase premii și nominalizări internaționale și naționale, după cum urmează:

Calcutta International Cult Film Festival, India 2018

Cel mai bun film al lunii ianuarie 2018, secțiunea Narrative Feature

Virgin Spring Cinefest, India, februarie 2018

GOLD AWARDS: Debut Filmmaker, Best Director (Serge Ioan Celebidachi), Narrative Feature, Best Cinematography

SILVER AWARDS: Best Actor (Marcel Iureș), Best Producer

BRONZE AWARDS: Best Actress (Alessia Tofan), Best Music Score

HONOURABLE MENTION AWARDS: Best Sound Design

 

Montreal World Festival Film 2017, Canada

Nominalizat la secțiunea Focus on World Cinema

 

Cairo International Film Festival 2017, Egipt

Nominalizat la secțiunea International Panorama

 

PREMIILE GOPO 2018

Premiul Publicului, pentru cei mai mulți spectatori în cinema

 

Mai multe detalii despre filmul OCTAV” se găsesc și pe Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/filmul.octav

Loading...

Comentarii

Newsletter