Chic Ville – un nou concept de magazin de decoraţiuni interioare

06 noiembrie 2012 , 1401 afisari

Chic Ville are la bază conceptul de boutique de decoraţiuni întâlnit în marile oraşe din Europa şi prezintă colecţii clasice, consacrate, dar şi unele inedite, cu un aer rustic, vintage sau chiar vintage-industrial.

Astfel, printre principalele game ce se vor regăsi în noul magazin Chic Ville se numără obiecte mici de mobilier (mese, scaune, fotolii, comode, sofale, birouri), obiecte de sticlă, porţelan, ceramică, veselă, accesorii pentru bucătărie, lămpi, textile, perne, obiecte de decor, cadouri, suveniruri şi chiar plante decorative.

Toate produsele aflate pe rafturile magazinului Chic Ville vor ţine cont de cele mai noi tendinţe în amenajare întâlnite la nivel european şi vor prezenta persoanelor din România idei de ambient inedite, cu un aer aparte. Astfel, tot ceea ce este în vogă în oraşe precum Viena sau Paris va ajunge în timp real şi în magazinele Chic Ville. În acest fel, clienţii Chic Ville vor putea fi părtaşi la schimbarea modei în aceste oraşe şi vor avea şansa să ţină pasul cu tot ceea ce este nou. 

Chic Ville îşi propune să realizeze colecţii proprii cu furnizori interni şi să comercializeze produse şi obiecte de decor cu design şi calitate deosebită, realizate de mici producători locali. Artizanii şi artiştii locali vor fi astfel promovaţi în magazinele Chic Ville, iar creaţiilor lor vor putea ajunge mai uşor la clienţi, care vor putea alege adevărate opere de artă la preţuri rezonabile.

Totodată, în magazinul Chic Ville se vor regăsi şi interioare sofisticate, cu un vădit aer de preţiozitate, menite a satisface cele mai diverse gusturi în materie de decoraţiuni interioare.

Pentru cei ce doresc să cumpere un cadou, dar se află într-un mare impas în alegerea celui potrivit, există posibilitatea achiziţionării unor Gift Carduri, în valoare de 50, 100, 300 şi 500 de lei.

Pentru clienţii care se vor îndrăgosti de unicitatea produselor comercializate de magazinul Chic Ville, există un program de fidelitate care le oferă acestora posibilitatea de a alege dintre două tipuri de carduri: Gold şi Silver, şi astfel de a beneficia de discounturi deosebite.

Loading...

Comentarii

Newsletter