Candy bar-ul tematic, instrument de marketing pentru afacerea ta

27 iunie 2018 , 49 afisari

Creat nu doar pentru evenimentele de familie, candy bar-ul îţi poate îndulci business-ul, făcând mult mai atrăgătoare oferta ta sau punând în valoare serviciul pe care îl oferi.

Aproape că nicio întâlnire de afaceri importantă nu mai are loc în afara unui prânz ori a unei degustări, care facilizează socializarea şi înlesneşte chiar şi cele mai grele negocieri. Fie că vorbim despre o lansare de produs, o conferinţă de presă, semnarea unui contract sau anunţarea unui parteneriat, specialiştii în marketing şi comunicare aleg tot mai adesea să se folosească de astfel de instrumente informale, care atrag şi particularizează evenimentul.

Şi pentru că dulciurile sunt preferatele tuturor, iar studiile arată că ele induc o stare de bine, de ce nu ai alege să-ţi promovezi afacerea uzând de pofta de dulce a tuturor? În definitiv, marketingul este arta de a convinge clienţii să cumpere un anumit produs sau serviciu, uzând de strategii ce activează anumiţi stimuli. Unii îi spun neuromarketing, noi îi spunem ştiinţa activării plăcerii. Şi ce client poate rezista unei ispite precum dulcele?

Dulce şi Ceva în plus îţi propune ca, în loc de clasicele platouri cu deserturi, să optezi pentru un candy bar tematic, care să aducă plus valoare evenimentului tău şi să pună în evidenţă produsul sau serviciul pe care îl promovezi. Astfel, pe lângă varietatea de dulciuri făurite cu măestrie de cofetari profesionişti, ai libertatea de a-ţi personaliza candy bar-ul cu culori, elemente ori logo-ul firmei tale. Nu doar că va scoate în evidenţă mesajul pe care vrei să-l transmiţi, dar va arăta şi grija ta faţă de clienţi şi vei da o notă glam evenimentului tău.

Macarons, pavlova, cheesecake, cake pops si bezele, candy bar-ul este locul care garantează cele mai largi zâmbete! Şi sperăm că şi cele mai de succes contracte!

Afla mai multe AICI: https://bit.ly/2lCjVWT

Loading...

Comentarii

Newsletter