De ce să alegi albul pentru casa ta

08 iunie 2018 , 512 afisari

În afară de luminozitate, prospeţime şi o frumuseţe aparte, un decor alb ca zăpada, inspirat din ţinuturile nordice, are şi avantaje practice, care nu trebuie neglijate mai ales dacă trăiţi în locuinţe mici şi întunecoase.

Un ambient în stil scandinav este alegerea perfectă cel puţin în trei situaţii: dacă sunteţi îndrăgostiţi de puritatea albului, dacă aveţi un stil de viaţă modern, guvernat de simplitate şi funcţionalitate, sau dacă locuiţi într-o casă cu un deficit de spaţiu şi lumină naturală. Elementele componente ale unei astfel de amenajări sunt: culoarea alb, prezentă în diferite nuanţe la pereţi, tavan, pardoseală, mobilier şi chiar accesorii; materialele naturale precum lemnul şi fibrele textile, menite să încălzească atmosfera; accentele de culoare discrete sau vibrante, ce au rolul de a preîntâmpina monotonia; lumina naturală care pătrunde în voie prin ferestrele mari.  

Fiind culoarea cel mai des întâlnită în amenajările interioare, albul este considerat adesea banal, nespectaculos. Şi totuşi, în momentul în care îi sunt cunoscute foarte bine calităţile şi este folosit cum trebuie, el poate face minuni cu un spaţiu. Specialiştii îl recomandă mai ales în locuinţele mici, deoarece le face să pară mai mari, mai aerisite şi mai luminoase. În afară de aceste beneficii extraordinare, el oferă senzaţiile de curăţenie şi prospeţime, atât de căutate în special în încăperi precum bucătăria şi baia. Şi holurile întunecoase au de câştigat dacă sunt vopsite în alb, căci devin luminoase şi prietenoase. Totodată, trebuie să ştiţi că albul poate aduce şi deservicii. Astfel, dacă îl utilizaţi în exces, riscaţi să obţineţi un aspect de spital, iar dacă optaţi pentru o nuanţă prea rece, veţi da naştere unei atmosfere glaciare. Nu în ultimul rând, luaţi în calcul faptul că un spaţiu preponderent alb este şi foarte pretenţios, în sensul că se va murdări foarte uşor şi va evidenţia şi cea mai mică pată.    

Cu siguranţă, sunteţi de acord că o amenajare totalmente albă este rece, neprietenoasă şi ternă. Pentru a deveni primitoare, trebuie echilibrată balanţa rece-cald prin adăugarea unor elemente de decor realizate din materiale naturale. Lemnul, indiferent că este nou, vechi sau reciclat, joacă un rol foarte important în acest sens, încălzind atmosfera. El poate fi utilizat în varianta natur sau vopsit în alb/negru la pardoseală (parchet sau duşumea), tavan (bârne şi căpriori la vedere), pereţi (lambriu), mobilier (neapărat cu un design simplu şi epurat) şi decoraţiuni. O altă sursă de a oferi căldură unui interior all-white sunt materialele textile, care se pot regăsi la accesorii precum pernuţele, draperiile, covoarele şi pledurile.           

Albul reprezintă un fundal foarte permisiv, care vă dă posibilitatea să aduceţi în scenă orice culoare sau culori doriţi, cu condiţia să le dozaţi şi combinaţi atât cât trebuie. Indiferent că preferaţi culorile mai potolite sau pe cele puternice, albul le va pune excelent în valoare şi pe unele, şi pe celelalte. Pentru a anima amenajarea, puteţi fie să adăugaţi nuanţe delicate, pastelate, care să coloreze spaţiul, însă în acelaşi timp să îi păstreze luminozitatea, fie să inseraţi câteva obiecte frumoase, în culori intense, care să ofere un contrast vizual de efect.

Alegeţi pentru pereţi şi pardoseală finisaje în nuanţe de alb diferite ca intensitate. Veţi crea un contrast necesar între planul vertical şi cel orizontal şi totodată veţi obţine un fundal asemănător unei coli de hârtie albă, pe care puteţi „desena” orice doriţi. Pe acesta puteţi să adăugaţi atât tuşe subtile de gri, bej, bleu, roz pentru o atmosferă calmă şi diafană, cât şi tuşe puternice de negru, galben, roşu, turcoaz, verde, pentru un ambient dinamic, plin de viaţă.
Albul are puterea extraordinară de a scoate în evidenţă obiectele colorate, transformându-le în piese de rezistenţă ale interiorului. Aşadar, dacă aveţi un spaţiu în care predomină albul, nu ezitaţi să-l însufleţiţi cu ajutorul unor elemente de decor în culori vibrante.

Adesea, în locuinţele nordicilor, albul este secondat de negru sau de nuanţe de gri, din dorinţa de a da o „pată de culoare” ambientului. Deşi bicolore, aceste amenajări sunt departe de a fi apăsătoare sau sobre. Secretul? Dozarea corectă a culorilor şi contrastelor, existenţa unor ferestre mai mult decât generoase, care lasă lumina să pătrundă din belşug în interior, şi folosirea unor accente menite să învioreze atmosfera, aşa cum sunt florile sau plantele naturale.

Sursă foto: http://www.pinterest.com

 

Loading...

Comentarii

Newsletter