Cum să aranjaţi o masă festivă de neuitat

22 decembrie 2017 , 294 afisari

Crăciunul şi Revelionul sunt sărbătorile cele mai frumoase ale anului, pe care preferăm să le petrecem împreună cu familia şi prietenii în jurul mesei îmbelşugate. Tocmai de aceea, ne-am gândit că este momentul cel mai potrivit să vă oferim câteva sfaturi foarte utile pentru a organiza o masă de care să vă aduceţi aminte şi peste ani.

Foarte mulţi dintre noi considerăm că aranjarea mesei ca la carte este ceva foarte complicat şi desuet, care nu-şi mai are rostul în zilele noastre. Este o idee total greşită. Chiar dacă stilul nostru de viaţă s-a schimbat, asta nu înseamnă că trebuie să uităm să trăim frumos. Arta aranjării mesei, convivialitatea şi bunele maniere trebuie să facă parte din vieţile noastre măcar în perioada sărbătorilor. Pentru început, trebuie să ştim că există foarte multe moduri de a aranja masa şi că acestea variază în funcţie de: meniu, numărul de feluri de mâncare, tipul evenimentului, numărul musafirilor, dimensiunile mesei, vesela, tacâmurile şi paharele pe care le avem la dispoziţie etc. Odată clarificate aceste „date”, putem trece la pasul următor: cunoaşterea şi punerea în practică a câtorva reguli simple. Iată-le pe cele mai importante:

În perioada sărbătorilor de iarnă, acordaţi aranjării mesei o atenţie deosebită. „Vedetele” vor fi vesela cea „bună”, din porţelan, tacâmurile din argint şi paharele din cristal. Nu uitaţi nici de detalii, care în mod sigur vor face diferenţa. „Strecuraţi” printre farfurii şi platouri lumânări şi mici decoraţiuni sau aranjamente tematice (crenguţe de brad, conuri, globuri, cookies). Vor crea o atmosferă de poveste!

Înainte de a aranja tacâmurile şi vesela, stabiliţi locul fiecărui invitat la masă – încercaţi să asiguraţi o distanţă de aproximativ 1 metru între piesele centrale ale mesenilor, pentru ca aceştia să aibă suficient spaţiu de desfăşurare. Alegeţi o faţă de masă care să acopere picioarele mesei pe o înălţime de aproximativ 25 cm, apoi începeţi să aşezaţi farfuriile şi tacâmurile cât mai „geometric”, după cum urmează:

Farfuriile 

În dreptul fiecărui invitat, amplasaţi o farfurie de 27 cm, iar pe aceasta aşezaţi în ordine celelalte farfurii. Nu uitaţi nici de farfurioara pentru unt, care trebuie să stea în partea stângă; deasupra acesteia puneţi farfuria pentru salată.

Tacâmurile 

Distribuiţi-le simetric în jurul farfuriei de bază, în ordinea în care urmează să le folosiţi, dinspre exterior spre farfurie. Ca regulă, furculiţele trebuie să stea în partea stângă a farfuriei, iar cuţitele şi lingurile, în dreapta. Şi încă ceva foarte important: lingurile şi furculiţele trebuie să aibă partea bombată în jos (sau scobitura în sus), iar cuţitele, ascuţişul înspre farfurie. Evitaţi să aveţi mai mult de trei seturi de tacâmuri, cu excepţia situaţiilor când este necesară utilizarea unei furculiţe pentru scoici şi fructe de mare, care trebuie pusă în dreapta lingurii. În ceea ce priveşte tacâmurile pentru desert (fie o furculiţă mai mică, fie o linguriţă), locul acestora este deasupra farfuriei, mai exact paralel cu aceasta. 

Paharele

Modalitatea cea mai simplă de a aranja paharele este pe diagonală, în ordine descrescătoare, de la stânga la dreapta, ori în formă de triunghi, asigurându-vă că plasaţi paharul pentru vin roşu în mijloc.

Este bine să ştiţi că, la o masă festivă, este nevoie de obicei de două sau mai multe pahare, pe care aşezaţi-le în partea de sus a farfuriei, spre dreapta, de regulă într-o formă pătrată. Primul pahar din stânga sus va fi cel pentru vin roşu, iar sub el se va afla cel pentru vin alb. În dreapta sus puneţi paharul pentru şampanie, iar sub el, pe cel pentru apă.

Loading...

Comentarii

Newsletter