Design minimalist si detalii originale într-un apartament din București

12 aprilie 2017 , 1865 afisari

Acest apartament nou, achiziționat la cheie, se află în zona Tineretului din București și aparține unei tinere proprietare care locuiește împreună cu iubitul ei.

Citește si: Casa la Bistrita, compacta la exterior si spatioasa la interior

Colaborarea cu echipa de la D. Concept a început în urma unei recomandări din partea unor prieteni, un cuplu căruia designerul Dimitris Dulhan tocmai îi amenajase casa din Chiajna.

„La primele întâlniri cu beneficiara am stabilit câteva linii cromatice și am discutat despre modul de lucru. Provocarea a constat în faptul că această amenajare a fost printre primele în care am implementat o nouă modalitate de lucru, un pachet denumit de noi dconcept 360, care presupune ca echipa noastră să se ocupe de absolut tot, de la proiectare până la execuție, atât în ceea ce priveşte finisajele, cât și mobilierul.”

Mai întâi, biroul de design și arhitectură s-a ocupat de proiectarea spațiilor. S-a dorit un design simplu, „curat”, minimalist, cu câteva accente glam, care să adauge feminitate interiorului.

Citește si: Stil elegant, cu iz clasic, într-o casă de familie

În ceea ce privește compartimentarea, în lipsa unor pereți despărțitori, echipa a avut sarcina de a crea un spațiu care să integreze atât locul de luat masa, cât și zona tv și o bibliotecă. În atelierul propriu, ateliersrl.ro, echipa a realizat un divider din MDF vopsit, al cărui motiv se regăsește în zona bucătăriei, aplicat pe ușa glisantă, divider ce separă vizual diningul de living, însă fără a obtura lumina naturală.

Următoarea etapă a aparținut echipei de constructori, dconstruct.ro, care s-a ocupat de implementarea proiectului. Deși apartamentul era nou, complet finisat, totuşi pardoseala a fost înlocuită cu un parchet nou, de o calitate mai bună, iar pereții au fost regletuiți și revopsiți în tonuri de alb fildeș și alb perlat.

Citește si: La 11 km de Brașov: casă amenajată în stil clasic-rustic

Instalația electrică a fost regândită de la zero, ținând cont de luminile indirecte integrate în tavan sau în mobilier.

O importanță deosebită a fost acordată caloriferelor, care au fost comandate în străinătate prin intermediul archidepo.com, având astfel posibilitatea achiziționării unor calorifere de design, în limitele bugetului. În același fel s-a procedat și cu alte obiecte de design, cumpărate la prețuri mult mai bune decât în magazine.

O provocare pentru echipă a fost găsirea unor scaune cu un design interesant, având în vedere că piața locală oferea variante foarte scumpe la modelele dorite și de calitate inferioară. Prin edezeen.com au fost achiziționate scaune personalizate, produse de Ideal Sedia din Italia, rezolvându-se astfel problema calității și respectându-se bugetul impus.

Citește si: Finisaje și mobilier de calitate într-o vilă din Mogoșoaia

 „Canapeaua este o piesă deosebită, din microfibră, realizată în atelierul nostru. Am creat un model hibrid între canapeaua chesterfield clasică și canapelele moderne, cu o lungime de aproape 3,5 metri. Biblioteca, în care am integrat și un șemineu pe bioetanol, dar și celelalte piese de mobilier au fost făcute tot de către noi, pe dimensiunile necesare.”

În majoritatea obiectelor de mobilier au fost integrate lumini ambientale, gândite din faza de proiectare și controlate prin wi-fi.

Citește si: Locuinţă modernă, cu suprafeţe vitrate mari

Un alt element interesant îl constituie dressingul, a cărui oglindă beneficiază de o ramă din piele, un prototip al celor de la D. Concept. „Am dorit să ne îndepărtăm de ideea de dulap cu uși glisante banale, integrând acest element elegant în zona de dressing.”

Pentru baie, designerul a ales un mozaic din sticlă și o gresie care imită travertinul, produsă de Caesar Ceramiche din Italia. Pentru suprafețele verticale a folosit o combinație de gresie și vopsea decorativă, aceasta din urmă reușind să fie pusă în evidență de lumina indirectă și de oglinda cu ramă luminată.

Citește si: O amenajare 100% pe gustul proprietarilor

„Realizând noi toate elementele, am avut posibilitatea unui control mai bun asupra calității și duratei execuției, însă cel mai mare avantaj îl constituie eliberarea clientului de orice grijă, acesta purtând discuții doar cu o singură firmă.” Lucrările de amenajare au durat câteva luni, având în vedere gradul ridicat de personalizare al locuinței și faptul că au fost înlocuite aproape toate finisajele.

Detalii care contează

Citește si: O casă automatizată, dotată cu sisteme de top

Amplasare: Bucureşti

Tipul locuinţei: apartament

Număr camere: 2

Citește si: În stil rustic românesc: casă de vacanță realizată din bușteni

Anul amenajării: 2015

Pentru o vizualizare completă a apartamentului accesați galeria foto.

Material realizat cu spijinul designerului Dimitris Dulhan – D. Concept, tel.: 0751.545.350, 0722.545.350, www.dconcept.ro      

Citește si: Influențe clasice și moderne într-o locuință de familie

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

Loading...

Comentarii

Newsletter