Apartament de 2 camere decorat simplu, cu accente romantice

11 mai 2017 , 1295 afisari

De multe ori nu putem dispune de un buget suficient pentru a ne amenaja locuintele asa cum vedem in reviste. O amenajare simpla, cu mobilier achizitionat din magazinele uzuale si cateva accente, poate genera o atmosfera la fel de placuta. Dovada este acest apartament de 2 camere de 45 mp, in care s-a investit putin, dar care arata surprinzator de confortabil.

Citește si: Un interior primitor şi luminos

Compartimentarea spatiului este similara multor apartamente: un hol de intrare rectangular din care se acceseaza toate camerele locuintei – livingul, dormitorul, bucataria si grupul sanitar. Ce este minunat la acest exemplu este tocmai faptul ca nu are un plan inedit, putand sa fie un real model de urmat. Ca in majoritatea caselor noastre, in acest apartament s-au amenajat camere simple, rectangulare, cu dimensiuni tipice si fara elemente de arhitectura iesite din comun.

O idee ieftina, dar care ofera personalitate

Inca de la intrare, apartamentul pare ca are ceva special datorita culorii de vopsea care s-a utilizat la finisarea peretilor. Desi o prezenta discreta, nuanta de gri deschis a peretilor din toate incaperile da senzatia de luminozitate. Prin comparatie, albul ar fi banalizat interiorul si l-ar fi micsorat vizual. Mai mult, in acest fel se creeaza un contrast subtil intre culoarea peretilor si mobilierul de culoare alba.

Daca tot am amintit de mobilier, trebuie sa scoatem in evidentia simplitatea acestuia, ba chiar banalitatea lui. In general, nu vorbim de piese speciale, ci de unele extrem de simple, cu linii moderne – mai ales in living si in bucatarie. Cu toate acestea, printre ele se remarca cateva elemente de inspiratie romantica, dar si cu ceva influente clasice.

Cateva accente de inspiratie clasica si romantica

Mobilierul din dormitor si hol sunt si ele cat se poate de actuale, insa detaliile lor sunt de inspiratie romantica, chiar clasica, desi urmeaza linii drepte. Masa de toaleta reprezinta un accent, fiind o piesa care stilizeaza linia clasica a unei piese stil. In rest, cateva elemente de decor potenteaza aspectul acestor piese de mobilier: rame antichizate pentru fotografii, tavi cu detalii metalice, corpuri de iluminat tip candelabru sau din foaie de tabla perforata, oglinda cu detalii curbe, romantice si o draperie florala.

Exista putine accente de culoare, din gamele rosu si albastru. Nu sunt, insa, in forma lor primara, ci se exploreaza mai multe nuante de turcoaz (masa living, scaun hol) si roz (pernele scaunelor din bucatarie, cateva rafturi in dormitor, draperia si cuvertura patului).

Sursa foto: www.design-homes.ru

Loading...

Comentarii

Newsletter