Detalii fluide si dragalase intr-o camera de bebelus

25 ianuarie 2016 , 1649 afisari

Cu putin timp inainte de nasterea primului ei copil, Michelle a apelat la designerul Kaitlynn Alexandria pentru decorarea unui spatiu potrivit pentru un bebelus.

Tanara mama dispunea de un buget de 5000 $ si de un home-office la care era dispusa sa renunte pentru a-l transforma in camera copilului.

Biroul era deja un spatiu excelent cu care designerul a putut lucra usor: parchetul de lemn, peretii albi si fereastra generoasa au facilitat munca de amenajare.

Punctul de pornire a fost un patut clasic, ce aminteste putin de antichitatile frantuzesti. Kaitlynn a ales detalii fluide si dragalase pentru decor, iar rezultatul este unul clasic si aerisit.

Combinatia de culori si texturi umple spatiul la fel de duios ca un cantec de leagan. Designerul a folosit gri pal cu tonuri de bleu la draperii, o perna decorativa si o mica colectie de animale de plus.

Albul cremos invaluie camera sub forma lenjeriilor, a unui covoras pufos si a unui calut lanos cu functia de balansoar.

Desi a fost creata pentru un nou nascut, camera are un aer sofisticat. Restul mobilierului a fost ales in ton cu patutul de inspiratie frantuzeasca. Amenajarea este una old-schoold, cu un stil traditional, insa elementele simple si copilaroase adauga decorului o nota ludica.


 

 


 

Comentarii

Newsletter