Cat de mare sa fie camera copilului?

07 martie 2011 , 1498 afisari

Cum hotarati ce dimensiuni sa aiba camera copilului? Aceasta intrebare, desi aparent simpla, pune la grea incercare aproape orice parinte.

Stiu ca este greu, dar ar fi bine sa aproximati cat de cat corect cam cati copii doriti sa aveti.

Ati facut deja unul, urmeaza al doilea, poate si al treilea? Nu va grabiti cu raspunsul. Chiar daca va decideti sa ramaneti doar cu unul, viata e surprinzatoare si s-ar putea sa ajungeti si la al doilea, totusi. S-ar putea sa constatati ca primul copil pare sa aiba nevoie de un tovaras de joaca si, atunci, peste trei sau patru ani, sa-i mai faceti un fratior. In functie de aceste „socoteli”, destul de imprecise, veti decide dimensiunea camerei. De-aia si spuneam ca e greu sa decizi, in astfel de cazuri.

Daca intentionati sa va construiti o casa, probabil ca nu va veti permite- si nici n-ar avea rost, de altfel - sa construiti trei dormitoare pentru trei copii: faceti risipa de spatiu, iar pe ei ii izolati si-i „raciti ”unul de altul, de mici. Mult mai bine este sa construiti o singura camera, dar suficient de mare, urmand ca despartirea, daca chiar e inevitabila, sa se produca la 7 sau 8 ani.

Cu oarecare aproximatie, specialistii estimeaza ca un dormitor de 25 mp este suficient pentru doi copii de varsta prescolara. Au destul de mult spatiu pentru a se simti in largul lor si, in acelasi timp, nu este exagerat de mare si de impovarator pentru dvs.

In cazul in care locuiti la bloc si dormitorul matrimonial este mai mare decat cel al copiilor, probabil ca va fi cazul sa faceti schimb; oricat de activi ati fi, sigur sunteti mai pasivi decat copii!

Fiti atenti, de asemenea, si la orientarea geografica a camerei. Rezervati-le lor camera cea mai insorita si, in acelasi timp, cea mai linistita din casa. Ramaneti dvs pe partea dinspre strada, iar pe ei puneti-i pe latura opusa, pe care nu circula masini.

Dar fiti atenti sa nu fie neaparat pozitionata langa living. Poate ca-n unele seri va puteti permite sa intarziati la un pahar cu musafirii, si n-ar fi bine sa stati cu grija ca deranjati copii.

Loading...

Comentarii

Newsletter