O baie vesela si energizanta

12 septembrie 2014 , 2279 afisari

Sursa de inspiratie in decorarea unei incăperi o putem găsi oriunde: intr-un obiect de mobilier, intr-o decoratiune sau culoare, in viata si personalitatea celor care o locuiesc.

Acesta baie face parte dintr-un apartament spatios, ce apartine unui cuplu de bucuresteni. In urma cu cativa ani, cand locuinta a fost reamenajata, aceasta baie nu a suportat nicio modificare. Apoi, tinerii proprietari, nemultumiti de atmosfera ei rece si neprimitoare, s-au hotarat sa ii dea un look nou. Pentru acest demers, i-au contactat pe designerii Simona Bonea si Bogdan Apostoiu, cu care mai colaborasera si de care ii lega o stransa prietenie. Cei doi soti nu isi formasera o imagine clara cu privire la decorul baii. Stiau doar ca li s-ar potrivi un decor mai dinamic decat cel existent. Astfel, Simona si Bogdan s-au ghidat mai mult dupa temperamentul lor exploziv si vesel si, ca atare, au luat decizia sa utilizeze o cromatica fresh, energizanta.

Desigur, nu au neglijat nici latura functionala a incaperii. Prin urmare, au inlocuit o parte dintre finisaje si lavoarul existent (deoarece era mic) cu unul mai mare, ce contrasteaza placut cu obiectul de mobilier maro inchis. Apoi, au zugravit peretele de langa WC cu vopsea lavabila intr-o nuanta de verde crud. Pentru a beneficia de mai mult spatiu de depozitare, au montat cateva rafturi de colt din sticla si plastic, vopsite in nuante la fel de vesele: verde crud si galben. Obiectele sanitare provin de la Delta Design, iar corpurile de iluminat, de la Atrium.

Desigur, nu puteau lipsi nici decoratiunile, pe care Simona si Bogdan le recomanda inclusiv in bai, deoarece anima si inveselesc atmosfera, facand aceste spatii placute si primitoare.

Material realizat cu sprijinul designerilor Simona Bonea si Bogdan Apostoiu, tel.: 0722-632.000, 0731-770.950, www.avantgardesign.ro

 

 

Loading...

Comentarii

Newsletter