Baie clasica sau moderna?

03 august 2015 , 3515 afisari

Alegerea stilului de amenajare tine de gusturile personale, de stilul de viata, dar si de dimensiunile si configuratia incaperii. Asta face ca in anumite conditii un stil sa fie mai avantajos decat altul.

Baie clasica

Un interior clasic inspira ordine, echilibru, sobrietate si trainicie. Senzatia de durabilitate este data de finisaje si de materialele din care este realizat mobilierul. O baie clasica nu se demodeaza in timp, fiind la fel de actuala si peste ani. Cu alte cuvinte, daca nu vrei sa investesti prea des in decorul baii, adopta acest stil. Peretii si pardoseala pot avea finisaje in culori deschise sau neutre, pentru a scoate in evidenta mobilierul voluminos. Accesoriile trebuie sa fie practice, rezistente. 

Citeste si: 5 tipuri de amenajare clasica de baie

Intre clasic si modern

De regula, casele mari beneficiaza de bai pe masura, cu dimensiuni comparabile cu ale unor camere obisnuite, ce permit punerea in practica a oricarui stil decorativ. Daca detii o baie spatioasa, cu ferestre mari, trateaz-o ca pe un spatiu de relaxare si abordeaza un stil sofisticat. De pilda, mergi pe finisaje in tonuri discrete, pentru a scoate in relief mobilierul si accesoriile. In locul unei aplice sau al unui spot, monteaza un candelabru sau o lustra, apoi expune tablouri si obiecte decorative care, de regula, sunt destinate altor incaperi din locuinta.

Citeste si: 11 bai moderne cu accente vintage

Baie moderna

Stilul modern se caracterizeaza prin forme geometrice, culori primare, simplitate si luminozitate, motiv pentru care este recomandat indeosebi in spatiile mici. Daca ai o baie cu dimensiuni reduse, amenajeaz-o astfel. Poti zugravi un perete intr-o culoare, iar pe ceilalti sa-i lasi albi. De asemenea, poti recurge la finisarea acestora cu placi ceramice lucioase. Evita insa mobilierul din lemn masiv si orienteaza-te catre unul din PAL sau MDF, cu design simplu, minimalist. De asemenea, ai grija sa nu incarci spatiul cu lucruri inutile.

Loading...

Comentarii

Newsletter