3 sugestii de decorare a mesei de Craciun

18 decembrie 2014 , 6057 afisari

Daca nu ai stabilit inca o tema sau un punct de plecare pentru aranjarea mesei de Craciun, te poti inspira din cele trei stiluri pe care ti le propunem in randurile urmatoare.

Nonconformist

Exista persoane care vor cu orice chip sa iasa in evidenta sau sa impresioneze invitatii printr-un decor original, care sa ramana in memoria lor mult timp dupa consumarea momentului. O modalitate de a atinge acest tel este sa decorezi masa de Craciun... altfel. Culorile vibrante (fucsia, mov, albastru) si accentele pretioase (auriu, argintiu) te vor ajuta in acest sens.

De exemplu, un fundal neutru va pune foarte bine in evidenta vesela si decoratiunile cu design nonconformist, cu aspect sclipitor (glubulete, suporturi pentru lumanari).

Scandinav

E adevarat, numarul curajosilor care abordeaza nonculoarea alb in crearea decorului de Craciun este destul de mic. Vestea buna e ca un aranjament de masa care se bazeaza pe elemente albe este destul de simplu de realizat, deci poti sa respiri usurata deoarece nu iti va da batai de cap. Zgarcenia de culori se compenseaza prin accesorii si decoratiuni cu forme elegante, cu aspect lucios sau, dimpotriva, cu textura fina, matasoasa si placuta la atingere. Totusi, nu te rezuma doar la alb. Introdu accente de culoare (rosu, roz, argintiu, auriu) prin decoratiuni mici, flori sau, de ce nu, prin boluri elegante umplute cu diverse fructe.

Clasic elegant

Daca nu ai in minte o idee clara de decorare sau o tema anume de la care sa pornesti, mergi pe varianta clasica. Nu ai cum sa dai gres. Aceasta solutie este avantajoasa si din punct de vedere financiar. Accesoriile si decoratiunile pe care le cumperi acum le poti folosi si in urmatorii ani deoarece nu se vor demoda. In plus, daca te orientezi catre accesorii cu imprimeuri neutre (care nu au legatura cu sarbatoarea Craciunului), le poti utiliza si la alte tipuri de evenimente. Pentru a obtine un aranjament clasic ai nevoie de vase din ceramica, portelan sau sticla, cu forme simple, dar elegante. Decoratiunile aurii sau argintii, cu aspect pretios, se integreaza perfect intr-un decor clasic. Elementele din inox sau metal sunt, de asemenea, o alegere potrivita pentru a contura un aranjament de Craciun in maniera clasica.

Loading...

Comentarii

Newsletter