Mobilierul scandinav – simplitate, confort și naturalețe

28 februarie 2019 , 242 afisari

Mobilierul scandinav primește, an de an, din ce în ce mai multă atenție și este prezentat pe tot mai multe coperți ale revistelor de design de interior. Îl întâlnim în filme, în emisiunile TV, în marile companii. Practic, peste tot! Și dacă ar fi să îl rezumăm într-un singur cuvânt, acesta ar fi: modern.

Grație caracteristicilor sale, acesta a început să fie ales tot mai des și în locuințe. De ce? Pentru că mobilierul scandinav, zis și nordic, este extrem de practic, confortabil și, desigur, plăcut din punct de vedere estetic, deoarece emană naturalețe, simplitate și bun gust.

Începuturile designului scandinav

Scandinavia este o regiune istorică și culturală din nordul Europei. Această zonă cuprinde Norvegia, Danemarca și Suedia. Uneori, insulele Feroe, Islanda și Finlanda sunt incluse pe această listă, datorită asocierii lor istorice cu țările, popoarele și limbile scandinavice.

Majoritatea mobilierului scandinav provine din Danemarca, Suedia și Norvegia. În Scandinavia, la sfârșitul secolului al XIX-lea a început mișcarea culturală denumită modernism. Obiectivele acestei mișcări au fost producerea de elemente de care s-ar putea bucura publicul general, iar accentul a fost pus pe minimalism și funcționalitate.  Ambele obiective au fost influențate de schimbările sociale din Europa ce au început să aibă loc după sfârșitul Primului Război Mondial.

Designul mobilierului scandinav

Povestea designului scandinav a început în anii ‘30 și a atins punctul culminant în anii ‘70. În acest interval, designerii de mobilier din țările nordice au adus la viață creații unice, care au ajuns, în timp, să fie apreciate pentru caracteristicile lor inovatoare.

Noile piese de mobilier scandinav au oferit un echilibru între spațiile interioare și au îmbunătățit ambianța generală a spațiilor, aducând funcționalitate și un aspect estetic plăcut în același timp.

Cum a ajuns mobilierul scandinav să fie atât de popular

Mai multe elemente cheie, în afara pieselor de mobilă în sine, au contribuit la creșterea popularității mobilierului scandinav.

- Podelele de lemn

Mobilierul scandinav se sprijină pe podele de lemn solide pentru a oferi suportul necesar, dar și durabilitatea promisă. Podelele scandinave sunt vopsite în culori deschise, alb sau cenușiu, pentru ca materialele din care sunt executate piesele de mobilier să iasă în evidență.

- Proporții echilibrate și linii ușoare

Mobilierul scandinav folosește proporții echilibrate pentru a se integra ușor în casele moderne. Aceste proporții sunt inspirate din natură și, alături de liniile ușoare, contribuie la crearea unui spațiu mai aerisit și mai relaxant.

- Simplitate

Simplitatea este caracteristica ce descrie cel mai bine aspectul general al mobilierului. Acest lucru face ca fiecare piesă să fie unică, ieșind în evidență indiferent unde este amplasată.

Mobila scandinavă și designerii care au făcut-o celebră

Există sute de designeri de mobilă scandinavă care s-au remarcat prin piese a căror valoare nu s-a pierdut în timp. Prin urmare, probabil că sunteți familiarizați deja cu cei mai cunoscuți designeri de mobilier scandinav, chiar dacă nu îi cunoașteți după nume. Unele dintre modelele cele mai impresionante și memorabile au fost create de următorii designeri:

- Arne Jacobsen

Arne Jacobsen (1902-1971) este arhitectul danez care a proiectat Terminalul SAS și Royal Hotel de la Copenhaga. A fost, de asemenea, designerul celebrului scaun ou. Scaunul a fost conceput inițial în 1958 pentru zonele de lobby și recepție ale hotelului Royal.

- Finn Juhl

Finn Juhl (1912-1989), designer danez, a fost unul dintre cei care a fost responsabil de aducerea stilului scandinav în SUA datorită debutului său la MoMA din New York, în 1951. Este designerul scaunului Chieftains. Creațiile sale au fost considerate a fi iconice datorită formelor lor unice, nonconformiste.

- Eero Aarnio

Eero Aarnio este un designer de interior finlandez care a câștigat un loc important în cultura populară din anii ‘60 datorită creațiilor sale unice. Când vă gândiți la anii ‘60, scaunul de la Eero Aarnio – scaunul bilă, unul dintre cele mai carismatice modele de mobilier din acea perioadă, este primul care vă vine în minte.

Proiectat din fibră de sticlă tapițată, a devenit un hit instant la târgul internațional de mobilier din Köln, din 1966. Acestă creație a apărut în multe filme ale acelor timpuri și chiar ani mai târziu, inclusiv în Men in Black II (2002), Dazed and Confused (1993), seria The Prisoner (1967-1968), Tommy (1975) și Mars Attacks (1996).

- Eero Saarinen

Eero Saarinen (1910-1961) a fost un arhitect și designer industrial finlandez-american, cunoscut și apreciat pentru stilul său neo-futurist. Creația sa celebră, scaunul Tulip, a fost produs de compania de design Knoll. El a proiectat multe dintre cele mai cunoscute piese Knoll, inclusiv mesele Tulip, scaunul Womb și colecția de scaune din seria 70.

NoRDA – cele mai frumoase piese de mobilier cu design scandinav

Pe nordashop.com se găsesc numeroase produse destinate celor care doresc să aducă stilul nordic în casele lor. De la piese de mobilier în culori calde, cu linii simple și din materiale de înaltă calitate, la corpuri de iluminat și textile create cu cea mai mare grijă, toate vor contribui la crearea unei atmosfere relaxante.

În cazul în care acest stil de design te interesează și vrei să aduci în casa ta cel puțin o măsuță de cafea superbă, apelează la consultanții NoRDA. Cu o experiență vastă, aceștia te vor ajuta să faci cea mai bună alegere și să te bucuri de o locuință aerisită, luminoasă și plină de farmec.

Loading...

Comentarii