Cum să obții grădina perfectă

30 august 2016 , 2015 afisari

Este foarte greu de crezut că o astfel de grădină există în realitate: perfect aliniată, cu arbuști ornamentali perfect tunși, cu gazon perfect întreținut și accente de culoare perfect dozate. Responsabili de acest paradis al perfecțiunii sunt designerul care a făcut proiectul și proprietarii care întrețin grădina cu sfințenie.

Text: Oana Voicu / Foto: Antonio Cioarek

În urmă cu ceva timp, vă prezentam o frumoasă locuință din Timișoara, proprietatea unei familii tinere, cu doi copii mici. Vila recent finalizată ne uimea prin eleganța decorului și prin generozitatea spațiilor frumos amenajate de către designerul Corina Săftescu. Admiram, de asemenea, dimensiunile uriașe ale curții, la acea dată nefinalizată, dar aflată în lucru.

Lăsând să treacă câțiva ani peste amenajare, astfel încât grădina să se maturizeze și să capete o formă definitivă, designerul timișorean ne-a dus din nou la această proprietate, de astă dată pentru a ne prezenta grădina. Aceleași sentimente de uimire și admirație ne-au încercat şi acum în fața acestui loc cu adevărat copleșitor.

Construită pe un teren cu suprafața de 2.000 de metri pătraţi, vila a fost amplasată către stradă, astfel încât cea mai mare parte a curții să rămână în spate. I-a ajutat și faptul că zona este foarte liniștită, iar străduța este puțin circulată, fiind un cartier de case.

La adăpostul oferit de statura masivă a vilei, dar și de gardul înalt care împrejmuiește proprietatea, curtea din spate a fost transformată de către designerul Corina Săftescu într-un adevărat paradis.

Prezentarea grădinii o găsiţi în revista Casa Mea septembrie 2016. 

Loading...

Comentarii

Newsletter