Calatorii LifeStyle

10 curiozități despre sărbătorile de iarnă

1. Moș Crăciun, așa cum îl știm în prezent, nu a avut mereu barbă. În povestirile de origine neerlandeză, acesta este descris ca fiind un bărbat înalt, suplu, dar fără barbă. Un ilustrator american, Thomas Nast, i-a desenat acestuia o barbă și l-a făcut mai… pufos.

2. În perioada sărbătorilor de iarnă, gunoiul menajer produs într-o gospodărie crește cu până la 25%.

3. Cea mai mare colecție de figurine ale spărgătorilor de nuci aparține familiei Loschner din Neuhausen, Germania. Familia are o colecție de 4.334 de figurine.

4. Celebrul colind Jingle Bells a fost scris de către James Lord cu ocazia zilei Recunoștinței și nu pentru Crăciun. Copiilor și adulților le-a plăcut atât de mult, încât au schimbat puțin versurile astfel încât acesta să se potrivească de Crăciun.

5. Primul brad de Crăciun artificial, făcut din rafie, datează din anul 1886 și a fost făcut la Londra.

6. În Islanda există nu doi Moși ca la noi, ci 13. Și nu toți sunt buni, unii răpesc copii, iar alții le iau cadourile, în funcție de cât de cuminți au fost în anul respectiv.

7. În Thailanda noul an este sărbătorit printr-o bătaie publică cu apă, în timp ce în Akita, Japonia, bărbații se costumează în demoni și îi sperie pe copiii care nu au fost cuminți de-a lungul anului.

8. Coreea de Nord nu folosește un calendar Gregorian, precum noi. Juche se numește sistemul pe care îl folosesc ei pentru a număra anii, iar primul an începe cu ziua lui Kim Il Sung – fondatorul Coreei de Nord. 

9. Cele mai mari artificii din lume le poți vedea de Anul Nou în Reykjavik, capitala Islandei.

10. Polonezii pun în bradul de Crăciun pe post de decorațiuni pânze de paianjeni pentru că legenda spune că un paianjen a țesut o pânză care i-a ținut de cald micului Isus.

Foto: Pinterest

Related posts

Tefal Ingenio – pentru bunătăți savuroase la mesele festive

Adina Meyers

Harley-Davidson

Adina Meyers

5 motive pentru care sa alegi intense Body Change, antrenamentul de grup de remodelare corporala!

Adina Meyers