Noul motor de 2.8 l din gama Perkins Syncro este prezentat şi la Bauma China

13 ianuarie 2017 , 594 afisari

Perkins a prezentat la Bauma China 2016 noul motor diesel de 2.8 litri, în 4 cilindri, cu o putere de până la 55 kW (74 hp). Motorul face parte din gama Perkins Syncro, cu 4 cilindri, capacităţi între 2.8 şi 3.6 litri şi sistem common rail, cu puteri ce variază între 45-100 kW (60-134 hp). Acestea sunt conforme cu mai multe standarde de emisii la nivel global, inclusiv cu cel european Stage V şi nord-american Tier 4F.

Proiectate pentru a putea fi integrate perfect în peste 80 de modele diferite de utilaje, motoarele de 2.8 şi 3.6 l oferă performanțe, valoare şi fiabilitate clienţilor care se aşteaptă să acceseze noi pieţe. Puterea şi cuplul motor oferă producătorilor de echipamente (OEM - Original Equipment Manufacturer) posibilitatea trecerii la nişte motoare cu dimensiuni mai compacte. Consumul bun de combustibil, răspunsul rapid şi integrarea electronicii pe care producătorii le caută la un motor sunt realizate printr-o creştere de 22% a densităţii puterii.

Cu o îmbunătăţire a eficienţei consumului de până la 8% pe durata utilizării maşinii, motorul de 3.6 l dezvoltă puteri de până la 100 kW (134 hp) şi un cuplu de până la 500 Nm. Versiunea de 2.8 l turbo, cu răcire secundară dezvoltă o putere maximă de 55 kW şi un cuplu de până la 325 Nm.

Designul modular al motorului asigură versiunilor de 2.8 şi 3.6 l o integrare uşoară pe generaţiile existente (şi viitoare) de utilaje. Fabricarea noii game va începe pe o linie de producție testată, în Peterborough, UK, însă Perkins dezvoltă capacitatea de producţie a gamei Perkins Syncro şi în fabricile sale din Asia şi cele două Americi. Capacitatea de a fabrica aceste motoare în mai multe regiuni va oferi producătorilor de echipamente originale timpi scurţi (între începerea și finalizarea procesului de producție) și stabilitatea business-ului.

”Producătorii de echipamente originale din sectorul construcţiilor doresc să-şi comercializeze utilajele în mai multe regiuni ale lumii, pentru a asigura stabilitatea şi creşterea business-ului, însă costurile dezvoltării de utilaje diferite pentru fiecare regiune în parte nu se susţin. De aceea, gama noastră de motoare Perkins Syncro a fost concepută pentru a avea un design modular, permiţându-le OEM să ofere diferite versiuni ale propriilor utilaje în diferite regiuni ale lumii, cu un nivel ridicat al elementelor comune de design al sistemului de propulsie”, a afirmat Chris Snodgrass, Perkins Vice President Global Sales, Marketing, Service and Parts.

Sursa: www.mequipment.ro

Loading...

Comentarii

Newsletter