Siloz de cereale transformat in resedinta

23 mai 2014 , 2081 afisari

De fiecare data cand descoperim resedinte amenajate in spatii neconventionale, fie intr-o fosta ferma, fie intr-un turn de apa, ne convingem de faptul ca arhitectii pot transforma aproape orice imobil intr-o locuinta moderna, originala si surprinzatoare.

Printre acesti arhitecti indrazneti se numara si cei ai firmei Gigaplex din SUA, care si-au trecut in portofoliu o resedinta amenajata in doua vechi silozuri de grau.

Botezata Monte-Silo, casa se afla in Woodland, statul Utah, si ne atrage atentia prin forma cilindrica a celor doua silozuri ce serveau candva la depozitarea graului cultivat pe campurile din jur.

Tabla incretita care acopera casa la exterior o incadreaza perfect in peisaj si ofera o buna izolatie. De asemenea, pozitionarea sudica si expunerea la soare ii asigura o buna incalzire in timpul lunilor reci de iarna. In plus, locuinta dispune de un sistem de incalzire prin pardoseala si de o centrala pe baza de propan.

Cu o suprafata locuibila de 170 de metri patrati, casa este foarte spatioasa si incapatoare. In silozul principal, care are un diametru de opt metri, au fost amenajate bucataria si livingul, dormitorul principal si o baie, iar cel de-al doilea siloz serveste drept casa de oaspeti.

Interiorul casei Monte-Silo ne incanta cu stilul sau eclectic, cu pardoseli industriale si cu mobilier modern din lemn, realizat la comanda pentru a se potrivi in interiorul circular.

Loading...

Comentarii

Newsletter