Colţişor de rai pentru un trai liniştit

26 septembrie 2018 , 302 afisari

 

Aflate la aproximativ 45 de kilometri distanţă de Bucureşti, satele din Snagov încă păstrează vii farmecul şi atmosfera vieţii la ţară, căci aici totul se întâmplă în natură, indiferent că este vorba de activităţile cotidiene sau de clipele de relaxare.

Acest lucru l-a atras la Gruiu şi pe un cuplu de naţionalitate germană, venit în România cu afaceri, dar care a refuzat să locuiască în aglomeraţia din Capitală, preferând viaţa simplă şi frumoasă de la sat. Profund impresionaţi de autenticitatea peisajului şi a modului de viaţă rudimentar, atât de rar întâlnite în ţările occidentale, cei doi au cumpărat de la localnici, în 1992, un teren de 7.500 de metri pătraţi, cu ieşire la lac, şi au amenajat aici un mic paradis rural. Nu au dorit ca prezenţa şi intervenţia lor în acest spaţiu să altereze originalitatea peisajului, aşa că au construit locuinţa din lemn şi alte materiale ecologice şi au ales o arhitectură care să păstreze regimul de înălţime şi aspectul caselor din zonă. Mai exact, casa a fost ridicată în 1995 (pe parcursul verii), de meşteri din zonă. Aceasta are două niveluri – parter şi mansardă – şi a fost realizată din grinzi pătrate de brad, cu podină din scândură între etaje. Parterul, ceva mai mare decât etajul, are suprafaţa de 100 de metri pătraţi. Aici, proprietarii au prevăzut: un living cu bucătărie deschisă, o zonă de dining şi de contemplare amenajată într-un bovindou, un hol de acces, două dormitoare micuţe, o baie şi camera centralei. Mansarda, ce păstrează la vedere toată structura sa frumoasă din lemn, adăposteşte un living open-space, un dormitor sub şarpantă şi o baie.

Terenul foarte generos are o topografie uşor denivelată, ce coboară spre lac. Pentru a beneficia de cea mai frumoasă perspectivă asupra naturii înconjurătoare şi asupra lacului, casa a fost poziţionată pe un fel de platou drept, pe care terenul îl oferă înainte ca panta să înceapă să coboare spre lac. De jur împrejurul imobilului a fost amenajată o terasă placată cu travertin, care se îngustează sau se lărgeşte, în funcţie de spaţiul avut la dispoziţie, şi din care pornesc mai multe alei ce ajung lângă lac, la piscină sau în grădina de legume. 

La aproape 20 de ani de la venirea lor la Snagov, proprietarii germani au vândut domeniul de la Gruiu unor bucureşteni iubitori de frumos şi colecţionari de obiecte originale.

În 2011, actualii proprietari, vrăjiţi la rândul lor de liniştea, sălbăticia şi originalitatea locului, au achiziţionat casa şi terenul cu intenţia de a locui permanent la Snagov, urmând să facă naveta pentru şcoală şi serviciu la Bucureşti. Ulterior, după o perioadă în care au locuit acolo, obosiţi de distanţele pe care trebuiau să le parcurgă zilnic, au renunţat la această idee, păstrând proprietatea ca reşedinţă de vacanţă.

De la început, le-a plăcut casa aşa cum era, motiv pentru care nu au dorit să aducă modificări la partea de compartimentare şi nici să realizeze vreo extindere. Singurul lucru pe care l-au făcut, pentru sporirea confortului termic, a fost izolarea pereţilor interiori cu vată minerală. În plus, pentru a da amenajării un aer mai actual, dar şi nonconformist, proprietara a solicitat ajutorul designerului de interior Anda Roman.

Dacă, iniţial, toate interioarele erau scăldate în nuanţa lemnului natur, principala intervenţie a designerului-artist a vizat vopsirea tuturor suprafeţelor în alb. O schimbare totală de imagine, ce a adăugat rusticului autohton accente provensale. „Albul este foarte luminos şi face spaţiile mici să fie percepute ca fiind mai largi. Un interior alb este foarte ofertant, e ca o foaie de hârtie pe care se desenează obiectele de mobilier. Dacă podeaua, pereţii şi tavanul sunt albe, atunci delimitările dintre ele se citesc mai greu şi ai senzaţia că te afli într-un spaţiu cuprinzător, uşor, în care obiectele aproape plutesc”, spune Anda Roman.

Nici mobilierul, nici celelalte elemente care compun decorul nu variază prea mult din punct de vedere cromatic, designerul preferând să meargă pe o linie neutră de alburi, griuri şi bejuri, dinamizată uşor cu accente de albastru, bleu şi roşu.

În ceea ce priveşte mobilarea, având în vedere că spaţiile sunt micuţe, dar şi pentru că stilul de amenajare nu se pretează unui ambient încărcat, excentricul designer a propus piese de mobilier puţine, dar cu un impact vizual mare. Obiectele, provenite din showroomul Atelier Anda Roman, sunt majoritatea piese unicat, originale, cu design etnic, specific unor culturi diferite.

Două zone complet refăcute sunt cele două băi, care au beneficiat, de asemenea, de amenajări atipice.

Lumina naturală, valorificată la maximum de către designer, creează senzaţia de mai mult spaţiu, împreună cu finisajele albe, care preiau şi amplifică puterea surselor de iluminat.

Un aer relaxat, boem, cu accente excentrice, date de folosirea unor obiecte cărora li s-a schimbat utilitatea iniţială.

Loading...

Comentarii

Newsletter