Legislatie Solutii Constructive

Studiu: românii sunt tot mai interesați de tranzacțiile imobiliare

Un studiu recent realizat de imobiliare.ro arată că românii au trecut peste criza imobiliară care a caraterizat piața ultimii ani, iar în prezent interesul lor pentru încheierea tranzacțiilor imobiliare este foarte mare.

Este o perioadă de maturizare a pieței imobiliare

“Unul din trei locuitori din cele mai mari şase oraşe din România sunt interesaţi să cumpere, vândă sau închirieze o proprietate. De remarcat este şi intrarea pieţei într-o etapă de maturizare: cumpărătorii au tendinţa de aloca mai mult timp pentru găsirea unei proprietăţi. Pe de altă parte, printre semnele de maturizare a pieţei se numără diminuarea importanţei acordate de către clienţi factorului preţ (în favoarea zonei sau apropierii de facilităţi), dar şi preferinţa sporită pentru locuinţele noi, în detrimentul celor vechi”, se arată în comunicatul de presă.

Dintre cei cu nevoi imobiliare, cei interesați să cumpere o locuință reprezintă 53,7% în 2016, față de  55,2% în 2015, în timp ce ponderea celor care au nevoie să vândă a ajuns la 25,1% în 2016, față de 23,2% în 2015.

În același timp, studiul arată că a crescut interesul pentru chirii. Ponderea celor interesați să ia o chirie a crescut în 2016 la 11,8% față de 10,6% în 2015.

Sursa: Imobiliare.ro

Related posts

SecuritInternational.ro – Balustrade de sticla sigure si moderne pentru locuinta ta

Adina Meyers

Acoperisurile verzi: sprijin pentru o casa eco si facturi mai mici

Adina Meyers

Cum sa alegi variatoarele electrice potrivite pentru casa ta?

Adina Meyers