Când spațiul locuinței nu îți permite să te extinzi prea mult pe orizontală, încearcă pe verticală! Există o mulțime de metode ingenioase pentru depozitarea obiectelor în încăperi mici, iar bucătăria nu face excepție. Dimpotrivă, acolo opțiunile sunt chiar mai variate, iar noi îți prezentăm 10 dintre acestea:

1. Renunță la dulapul clasic din bucătărie și înlocuiește-l cu unul ale cărui uși se deschid asemenea unor sertare, dotate cu rafturi de sus până jos. 

2. Transformă raftul unui dulap în spațiu de depozitare cu mai multe compartimente verticale, prin simpla introducere a unor despărțitoare în spațiul respectiv. 

3. Creează rafturi plutitoare fixând scânduri pe una dintre lateralele unui dulap din bucătărie. Acestea pot fi în ton cu culoarea mobilierului sau le poți evidenția cu nuanțe vibrante care să contrasteze cu interiorul.

4. Pe partea din interior a ușilor dulapului poți adăuga un suport metalic cu aspect de trepte, care poate susține farfurii, tigăi, capace etc. 

5. În jurul ușii de la bucătărie creează mici compartimente în care să așezi fie obiecte decorative, fie accesorii de bucătărie. 

6. Pe rafturile mobilei din bucătărie poți adăuga grătare metalice supraetajate pentru a crea noi spații de depozitare pe verticală. 

7. Pe un perete al bucătăriei agață un suport metalic dotat cu mai multe sisteme de prindere, pe care să îl ornezi din loc în loc cu plante naturale. Astfel, acesta nu va funcționa numai ca spațiu de depozitare, ci și ca obiect de decor personalizat.

8. Folosește o planșă metalică de care să agăți tacâmuri în bucătărie. Nu este nevoie să o lași la vedere, ci o poți “ascunde” în compartimentul unui dulap. 

9. Dacă există spații neocupate între corpurile mobilei din bucătărie, profită de ele și creează suporturi pentru a depozita obiecte pe verticală. 

10. Ți-ar plăcea să ai o cramă, dar spațiul locuinței nu îți permite? Improvizează una deasupra frigiderului. 

Sursă foto: www.pinterest.com, www.shutterstock.com

 

 

Related posts

Ventilatorul de baie este chiar atat de important pentru confortul nostru? Afla ce avantaje ofera acesta!

Adina Meyers

Cat de important este sa mentinem un nivel optim al umiditatii si cum facem acest lucru

Adina Meyers

Amenajare care valorifica toate spatiile

Adina Meyers