LifeStyle

Si pe tine te deranjeaza praful din casa?

Atunci cand vrem sa ne simtim bine in propria casa, curatenia trebuie sa reprezinte cuvantul de ordine. Nimanui nu-i place sa stea intr-o casa murdara, plina de praf si care sa nu aiba mereu un miros proaspat. Asadar, e bine sa faci tot ce iti sta in putinta pentru a intretine curatenia, precum si pentru a o obtine.

In cadrul articolului de astazi noi ne vom indrepta atentia catre unul dintre cei mai comuni alergeni, si anume praful. Asta pentru ca, oricat de mult curat am face, la scurt timp praful incepe deja sa se depuna, lucru foarte enervant si frustrant atunci cand stii ca ai depus atat de mult efort pentru a face curat, iar totul degeaba. Trebuie insa sa stii ca sunt cateva lucruri pe care le poti lua in considerare astfel incat sa castigi lupta cu praful, cel putin pentru o perioada de timp.

Inainte de a incerca sa scapam de praful din casa, e bine sa stim ce trebuie sa facem pentru a preveni cat mai mult depunerea sa. Asadar, un adevarat colector de praf este televizorul (alaturi de monitor), dar acest lucru este valabil si in ceea ce priveste celelalte aparate electrocasnice de la noi din casa. Exista insa un secret la care putem apela pentru a preveni asezarea prafului pe astfel de suprafete, si anume folosirea balsamului de rufe care are un puternic efect antistatic. Mai exact, luam putin balsam de rufe pe care il vom amesteca cu apa, iar solutia rezultata o vom folosi pentru a sterge suprafetele respective, folosind un material moale.

Un alt lucru pe care il poti face pentru a preveni depunerea prafului este sa nu intri in camera incaltat. Orice ar fi. Covoarele mari sunt si ele colectoare de praf, deci daca ai aceasta posibilitate, renunta la ele in favoarea covoarelor de dimensiuni mai mici, care sa iti permita sa le speli si sa le scuturi zilnic (uneori aspiratorul nu este foarte eficient atunci cand vine vorba de eliminarea prafului).

Stergerea prafului se face folosind o carpa uda, care sa fie din microfibra. Foarte multe persoane folosesc carpele uscate, dar in acest fel nu fac altceva decat sa imprastie praful, nu sa il adune. De asemenea, tine cont de faptul ca atunci cand vine vorba de curatenie, ea se face de sus in jos, nicidecum invers. Asta pentru ca nu vrei ca suprafetele deja curatate sa se umple de mizerie la final.

Inainte de a incepe sa stergi praful aspira cu atentie intreaga casa, inclusiv peretii (stim, acest lucru ti se poate parea amuzant, dar chiar ajuta). In plus, modelul aspiratorului pe care tu il detii joaca si el un rol mai mult decat important atunci cand vine de eliminarea prafului din casa ta. Stiai de exemplu ca un aspirator conventional nu este capabil sa retina tot praful, un procent semnificativ ajungand inapoi in aer? Ce poti sa faci in aceste conditii? Iti schimbi aspiratorul. Ai in vedere faptul ca noul tau aspirator trebuie sa fie obligatoriu echipat cu un filtru HEPA iar asta pentru ca el este capabil sa retina 99% din praf, precum si sa purifice aerul din incapere. O alta alegere foarte buna este reprezentata de aspiratorul cu filtrare prin apa.

Sursa foto: www.pinterest.com

 

 

Related posts

O comună din România arată ca în Occident. Ştiţi care este?

Adina Meyers

Casti wireless Philips de luat in calatorii

Adina Meyers

Florin Dobre: colecție aniversară de 10 ani

Adina Meyers