Solutii Constructive

Sfaturi pentru amenajarea birourilor operaționale

 

Calitatea și productivitatea muncii este influențată de designul spațiului de lucru, tocmai de aceea modul în care amenajezi birourile operaționale este foarte important.

Dacă vei acorda o atenție sporită detaliilor atunci când decorezi biroul, rezultatul obținut va conduce la o stare de spirit mai bună, dar și la o mai bună coeziune a echipei.

Având în vedere că amenajările de proiecte birouri sunt destul de complexe poți apela la un specialist în domeniu. În felul acesta, te vei asigura că rezultatele vor fi excelente atât din punct de vedere funcțional, cât și din punct de vedere estetic.

Dar care sunt trendurile în materie de amenajări birouri operaționale?

Sediul companiei ar trebui să reflecte cultura organizațională, etica muncii și personalitatea acestuia, fiind chiar expresia valorilor companiei.

Mediul de lucru trebuie optimizat în așa fel încât să asigure un ambient plăcut care să le ofere angajaților posibilitatea de a se concentra mai bine și de a colabora în mod eficient.

Modul în care amenajezi spațiul de lucru depinde într-o mare măsură și de profilul companiei. Spre exemplu, birourile din cadrul unei agenții specializate în publicitate trebuie să fie amenajate în mod diferit față de birourile din cadrul unei firme de contabilitate, de exemplu.

Culorile pentru care optezi sunt destul de importante având în vedere că influențează eficiența și productivitatea muncii depuse de angajați.

Amenajarea spațiilor de relaxare 

Angajații au nevoie de anumite pauze pentru a-și putea încărca bateriile cum se cuvine. Pentru aceasta, un sfat bun de urmat ar fi să optezi pentru amenajarea unui spațiu de relaxare în care aceștia să se destindă, să socializeze și să creeze conexiuni.

În mediile creative – cum sunt, de pildă, agențiile de publicitate – în care se exercită multă presiune, au nevoie de pauze în care să își relaxeze mintea. De altfel, există angajați care se concentrează mai bine într-o sală de relaxare decât la propriul birou.

Renunțarea la camera de arhivă și a dulapurilor pline cu dosare

Grație tehnologiilor apărute, companiile își stochează informațiile în așa fel încât în spațiile de birouri nu mai este nevoie de camere ce conțin arhive sau dulapuri cu bibliorafturi. În felul acesta, se creează un spațiu aerisit care nu prezintă teancuri interminabile de dosare pe birourile angajaților.

Nu se mai utilizează cablurile

Având în vedere faptul că ne aflăm în epoca wireless, se observă eliminarea tuturor cablurilor inutile ce conferă senzația unui birou aglomerat, încărcând inutil spațiul.

Se folosesc birouri cât mai ergonomice

Birourile își schimbă înălțimea în funcție de nevoile angajaților. În zilele noastre, la mare căutare se află scaunele ergonomice sau cele care își schimbă înălțimea în funcție de nevoile angajaților.

Un stil orientat către mai multă verdeață

Specialiștii în amenajările interioare recomandă crearea unor spații verzi în jurul clădirilor de birouri. Plantele sporesc puterea de concentrare, reduc în mod semnificativ stresul, purificând aerul din interior. Integrând plantele în spațiul de lucru vei reuși să creezi condițiile prielnice de lucru.

Transformarea sălii de conferință

În prezent, se poate observa o depărtare de masa clasică ce se găsea înainte în sala de conferințe. Stațiile mobile, fotoliile confortabile, canapelele și decorațiunile sunt utilizate pentru a crea un spațiu de conferințe modern.

Crearea unui open space

Din tendințele actuale nu lipsesc cunoscutele birouri operaționale de tip open space care să confere o anumită deschidere. Dacă în ultimii ani, birourile de tip cubicle erau extrem de utilizate, în prezent specialiștii în design interior nu recomandă astfel de amenajări întrucât nu prezintă spații deschise care să sprijine comunicarea și colaborarea. 

Amenajarea unor săli pentru lucru individual

Sălile individuale oferă angajaților posibilitatea de a se reculege, de a se retrage pentru a avea parte de liniște. De asemenea, astfel de spații pot fi perfecte pentru derularea unei conferințe telefonice.

OFFICE NOVA CONCEPT – specializată în amenajări complete de interioare

Dacă te afli în căutarea unor soluții complete pentru amenajări poți apela la OFFICE NOVA CONCEPT, o companie specializată în amenajări complete de interioare.

Firma se ocupă de proiecte birouri, fiind specializată în domeniul amenajărilor interioare. Fiecare astfel de proiect va fi analizat prin identificarea unor factori precum:

– procese de lucru;

– fluxuri de circulație;

– infrastructura necesară;

– lumina naturală;

– identitatea vizuală a companiei.

Un mediu de lucru într-un ambient plăcut va spori eficiența și productivitatea angajaților. Fără doar și poate, acesta ar trebui să reprezinte expresia vizuală și identitară a companiei.

Related posts

Sfaturi foarte bune pentru constructia unei case

Adina Meyers

Tot ce trebuie să ştii înainte de a construi o casă

Adina Meyers

Ce aleg: Casa un singur nivel sau casa cu etaj?

Adina Meyers